MEC: DGETS Chișinău nu a raportat lipsa manualelor și nu a solicitat înlocuirea exemplarelor deteriorate la începutul anului școlar
1064
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) precizează că, în perioada 1-3 septembrie 2026, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu a informat Fondul special pentru manuale al MEC despre lipsa unor titluri și nici despre necesitatea înlocuirii manualelor deteriorate din școlile capitalei.
Precizarea vine în contextul solicitării adresate, la 1 septembrie 2026, de Fondul special pentru manuale al MEC tuturor organelor locale de specialitate în domeniul învățământului. Acestea trebuiau să prezinte, până la 3 septembrie, un raport privind asigurarea elevilor și a cadrelor didactice cu manuale școlare la începutul anului de studii 2026-2027.
Majoritatea direcțiilor care au transmis date au raportat că instituțiile de învățământ dispun de manualele necesare și de rezerve pentru anumite titluri. Aceste stocuri pot fi transferate către școlile care înregistrează lipsuri. Situațiile semnalate de unele direcții privind insuficiența manualelor sunt analizate, iar necesarul confirmat va fi acoperit prin distribuirea suplimentară sau redistribuirea stocurilor existente.
DGETS Chișinău a comunicat că a transmis instituțiilor din subordine solicitarea de raportare. Până la 3 septembrie, însă, direcția municipală nu primise rapoarte sau demersuri din partea scolilor și, prin urmare, nu prezentase Fondului o solicitare privind lipsa ori necesitatea înlocuirii unor manuale.
Mecanismul de asigurare cu manuale începe la nivelul fiecărei școli. Instituția verifică stocurile, identifică lipsurile și exemplarele deteriorate, apoi transmite necesarul direcției de învățământ. Direcția încearcă mai întâi să acopere lipsurile prin transferuri între instituțiile din același raion sau municipiu.
Dacă rezervele locale nu sunt suficiente, direcția solicită intervenția Fondului special pentru manuale. Acesta identifică stocuri disponibile în alte raioane sau în rezervele MEC și ale Fondului, păstrate la Mold-didactica, după care organizează redistribuirea lor către instituțiile care au nevoie.
Referitor la informațiile și imaginile apărute în spațiul public despre manuale deteriorate care ar fi fost oferite elevilor la începutul anului școlar, MEC subliniază că exemplarele rupte, murdare, cu pagini lipsă sau care nu mai pot fi utilizate în condiții normale trebuie retrase și înlocuite.
Pentru soluționarea cazurilor semnalate în școlile din Chișinău, MEC va demara un proces de colectare a stocurilor de manuale disponibile în alte raioane și municipii. Procesul urmează să fie încheiat până la sfârșitul lunii septembrie. Până la 15 octombrie, exemplarele foarte uzate repartizate elevilor vor fi înlocuite cu manuale aflate într-o stare corespunzătoare.
Totodată, MEC va pune la dispoziția părinților un formular online. Prin intermediul acestuia vor putea fi semnalate cazurile în care părinții au solicitat școlii înlocuirea unui manual deteriorat, însă problema nu a fost soluționată.
În anul de studii 2025-2026 au fost redistribuite aproximativ 16.000 de manuale. La începutul acestui an de studii, în ultima săptămână a lunii august și până la 3 septembrie, au fost emise ordine privind redistribuirea și distribuirea suplimentară a circa 3.500 de exemplare de manuale.
În perioada 2023-2026 au fost tipărite peste 2,5 milioane de manuale. Aproape 60% dintre titlurile și versiunile lingvistice aflate în sistem au fost editate în ultimii trei ani, iar vechimea medie a acestora este de 3,9 ani. Odată cu implementarea noului curriculum, începând din 2027, fondul de manuale va fi reînnoit treptat, potrivit unor standarde actualizate de calitate.
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















