CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
264
Horaţiu Moldovan, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), anunţă modificări importante pentru medicii de familie: un nou contract-cadru, digitalizarea biletelor de trimitere, posibilitatea de a beneficia de un program normal de lucru şi reducerea poverii administrative. Măsurile ar urma să fie aplicate după ce România va avea un Guvern cu puteri depline.
Medicina de familie reprezintă poarta de intrare a pacientului în orice sistem de sănătate, a transmis preşedintele CNAS. Potrivit acestuia, pentru îmbunătăţirea reglementărilor din medicina de familie este necesară identificarea problemelor existente în sistem. Unele dintre acestea sunt deja în proces de soluţionare.
"Medicina de familie este, în orice sistem de asigurări de sănătate, poarta de intrare pentru pacient. Este iniţiatorul cheltuielilor în sistemul de sănătate. Şi de aceea, tot ce este legat de medicina de familie, pornind de la prevenţie până la zona terapeutică, ne interesează foarte mult, din perspectiva reglementărilor pe care le putem îmbunătăţi, din perspectiva a ceea ce putem face mai simplu, atât pentru medicul de familie, cât şi pentru pacient.
Dar, ca să putem face lucrul acesta, prima dată trebuie să recunoaştem problemele medicinei de familie, în fiecare moment al relaţiei noastre, a CNAS, cu colegii noştri, medici de familie. O serie dintre aceste probleme suntem în curs să le rezolvăm prin noul contract cadru, pe care l-am pus în transparenţă decizională şi pe care o să începem, chiar din această săptămână, să îl negociem, să îl discutăm cu organizaţiile profesionale, astfel încât în 16-17 septembrie să finalizăm acest proces şi, de îndată ce vom avea un Guvern cu puteri depline, să putem pune pe masa Guvernului noul contract cadru şi, după aceea, normele de aplicare ale contractului cadru. Ca să se întâmple câteva lucruri bune pentru dvs, medicii de familie.
În primul rând, să puteţi lucra normal, ca orice om din ţară, să vă puteţi lua şi dvs un concediu de odihnă, să puteţi avea şi dvs un concediu de boală, fără să fiţi nevoiţi să apelaţi la artificii, astfel încât pacienţii dvs să poată fi consultaţi de către oricare alt medic care vă înlocuieşte, iar acel medic să poată fi plătit pentru serviciile acordate pacienţilor dvs", a declarat Horaţiu Moldovan.
Preşedintele CNAS a vorbit şi despre reducerea sarcinilor administrative pentru medicii de familie. În acest context, lansarea noii platforme informatice este considerată un pas important. El a precizat că orice sistem IT nou poate întâmpina probleme tehnice în perioada de implementare, după etapa de testare fiind necesare ajustări şi reglaje.
Noua platformă informatică a CNAS a fost lansată recent şi include o componentă publică, disponibilă prin portalul e-sănătatea mea. Platforma a fost creată pentru a reduce povara administrativă atât pentru medicii de familie, cât şi pentru ceilalţi furnizori de servicii medicale. Aceasta ar trebui să faciliteze comunicarea dintre specialişti şi accesul la informaţiile necesare.
De îndată ce furnizorii aplicaţiilor medicale utilizate de medici îşi actualizează programele potrivit specificaţiilor tehnice, biletul de trimitere eliberat pacientului pentru ambulatoriul de specialitate va putea fi vizualizat imediat în portalul e-sănătatea mea. În prezent, acest lucru este posibil pentru furnizorii ale căror aplicaţii au fost deja actualizate.
Digitalizarea biletelor de trimitere este importantă şi pentru medicul specialist, care va putea consulta documentul fără ca pacientul să mai fie nevoit să transporte acte pe suport de hârtie. Deocamdată, modificarea nu este acoperită în totalitate de cadrul legislativ, însă platforma a fost dezvoltată înaintea reglementărilor, inclusiv în raport cu termenele asumate prin PNRR.
Modificarea este inclusă în noul contract-cadru şi urmează să fie reglementată prin hotărâre de Guvern după instalarea unui Executiv cu puteri depline. Astfel, digitalizarea formularelor medicale ar urma să devină o realitate atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi. Pentru o perioadă de câteva luni, sistemul digital şi cel pe suport de hârtie vor funcţiona în paralel, pentru prevenirea disfuncţionalităţilor şi a neplăcerilor.
"Desigur, orice platformă informatică nou creată pune probleme tehnice de implementare. Oricine a construit un sistem IT ştie că după perioada de testare, urmează punerea în producţie, unde trebuie să se facă reglaje fine. Suntem în această etapă. Ieri am lansat noua platformă informatică, care are şi o componentă publică, prin portalul e-sănătatea mea. Am deschis platforma informatică a CNAS tocmai în sensul reducerii poverii administrative, atât a dvs, a medicilor de familie, cât şi a celorlalţi colegi din domeniul de asistenţă medicală. Astfel, ei să aibă acces mai uşor la dvs, iar dvs să puteţi comunica mai uşor cu ceilalţi colegi, din alte specializări. Astfel, de îndată ce furnizorii de servicii terţe de aplicaţii pe care le folosiţi dvs îşi actualizează aplicaţiile pe baza specificaţiilor tehnice pe care le-am lansat, biletul de trimitere, de exemplu, pe care dvs îl eliberaţi pacientului în ambulatoriul de specialitate va fi vizibil imediat în portalul e-sănătateamea. Lucrul acesta se întâmplă astăzi, în acest moment, pentru acei furnizori care au aplicaţiile updatate.
E un lucru foarte importat şi pentru medicul de specialitate, care poate vizualiza biletul de trimitere, fără ca pacientul să mai trebuiască să plimbe hârtii. Sigur, nu avem această reglementare din punct de vedere legislativ. Portalul a luat-o înaintea reglementărilor legislative, dar e şi normal. Că am avut termen în PNRR, trebuia să facem platforma, am făcut-o, e capabilă din punct de vedere tehnic, iar această modificare e inclusă în contractul cadru. Şi de îndată ce vom avea noul Guvern, şi acest lucru va fi reglementat prin HG. Digitalizarea formularelor medicale va deveni realitate în viaţa dvs şi a pacienţilor. Desigur, câteva luni vom merge în paralel, pentru că e o chestiune necesară pentru a evita anumite disfuncţionalităţi şi neplăceri pentru dvs şi pentru pacienţii dvs", a completat Horaţiu Moldovan.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul dezbaterii „Prioritate Națională pentru Prevenție – Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar”, desfăşurată la Palatul Cotroceni.
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
02.09.2026
18:08
02.09.2026
18:00
02.09.2026
18:00
02.09.2026
17:44
02.09.2026
17:38
02.09.2026
17:12
02.09.2026
16:50
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
02.09.2026
18:09
02.09.2026
18:08
02.09.2026
18:00
02.09.2026
18:00
02.09.2026
17:44
02.09.2026
17:38
02.09.2026
17:12
02.09.2026
16:50
02.09.2026
16:44
02.09.2026
15:40
02.09.2026
15:33
02.09.2026
14:57
02.09.2026
14:46
02.09.2026
14:40
02.09.2026
14:38
02.09.2026
14:33
02.09.2026
14:19
02.09.2026
14:15
02.09.2026
14:08
02.09.2026
14:05
02.09.2026
13:20
02.09.2026
13:18
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză

















