Stiri

VIDEO // Filat a DEZVĂLUIT care e cel mai mare PERICOL pentru R. Moldova și i-a transmis un MESAJ lui PUTIN

Politică 04.05.2014 12:17 Vizualizări4766
VIDEO // Filat a DEZVĂLUIT care e cel mai mare PERICOL pentru R. Moldova și i-a transmis un MESAJ lui PUTIN

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a declarat că „cel mai mare pericol pentru R. Moldova” ar fi ca partidele proeuropene să piardă alegerile parlamentare din noiembrie 2014, iar țara să ia un alt curs, adică spre Est și spre refacerea Uniunii Sovietice, așa cum vrea președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Vlad Filat a făcut aceste declarații, astăzi, în cadrul emisiunii „După 20 de ani” de la Pro TV București.

„Nu e de glumit. Putin își dorește să aibă o mai mare influență în regiune și ar vrea refacerea URSS. Vrea să facă asta din orgoliu. Dânsul ar vrea să ajungă până la gurile Dunării și vrea controlul total pe Marea Neagră. Suntem și noi în pericol, mai ales dacă partidele proeuropene vor pierde alegerile din toamnă. Totuși, aceste ilegalități produse în Ucraina vor avea și un revers. Poate pe termen scurt au sorți de izbândă, dar nu și pe termen mediu sau lung. Nouă nu ne rămâne decât să reacționăm cu calm și să fim pregătiți”, a menționat liberal-democratul.

Totuși, crede Filat, e puțin probabil ca cei din Partidul Comuniștilor și acoliții lor să câștige alegerile. „Noi vom câștiga alegerile și vom face ca să fie ireversibil cursul european al R. Moldova. Nu este secret că partidele prorusești sunt sprijinite financiar de către Federația Rusă. S-a încercat coruperea unor deputați ca să părăsească coaliția de guvernare. Presa rusească din R. Moldova va fi și mai agresivă în această perioadă. Din păcate, deocamdată nu am reușit să asigurăm securitatea mediatică a R. Moldova. Presa rusească, finanțată de la Moscova, provoacă conflicte interetnice în R. Moldova și manipulează. Noi știm ce se petrece și ce provocări vor mai fi, dar vom încerca să minimalizăm efectele provocărilor. Acest lucru ne va permite să ne atingem obiectivul – continuarea parcursului european”, a precizat Vlad Filat.

În același context, liberal-democratul a punctat că R. Moldova este interesată să aibă relații bune cu Rusia, mai ales comerciale, dar aceste relații trebuie să fie corecte. „Dorim corectitudine din partea Rusiei și nu vrem să fim dependenți de piața lor. Au impus embargo la vinuri, ar putea urma fructele și, în definitiv, moldovenii care muncesc în Rusia. Dacă e să vorbim de securitatea energetică, atunci și aici avem soluții. Gazele spre Ucraina vor veni prin revers din UE și de aceste gaze vom beneficia și noi. Sper, totuși, că nu se va ajunge până aici”, a spus ex-premierul.

Președintele PLDM s-a referit și la conflictul transnistrean, dar și la vizita „nerecomandată” a vicepremierul rus Dmitrii Rogozin de 9 mai. „Transnistria e teritoriul R. Moldova, dar din păcate nu putem controla aceste raioane din estul republicii. Noi vrem să oferim un statut de Autonomie extinsă acestor raioane și oficial Moscova susţine această idee. Dar, neoficial, lucrurile stau altfel. Rusia încearcă să conserve acest conflict, finanțează regimul de la Tiraspol. E vorba de gaze, pensii etc. Pe 9 mai și-a anunțat prezența la Tiraspol vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Noi i-am recomandat să se abțină de la această vizită, dar nu am fost auziți. Bineînțeles că nu putem să-i interzicem să vină pe teritoriul R. Moldova. Și la Chișinău vor fi manifestații organizate de comuniști, dar vom sărbători și Ziua Europei. Unii își doresc confruntări, dar noi vrem să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă unele lucruri”, a mai spus ex-premierul.

În opinia lui Filat, conflictul transnistrean va fi soluționat în cele din urmă. „Cu cât vom fi mai aproape de integrarea în UE, cu atât mai aproape de soluționarea acestui conflict vom fi. Sper că în 2020 vom face parte din marea familie europeană, iar pentru asta trebuie să muncim în continuare, să ne modernizăm, să avem instituții funcționale. De Uniunea Euroasiatică nici nu poate fi vorba, mai ales că Belarus și Kazahstan au făcut un pas înapoi”, a mai adăugat liberal-democratul.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri