VEZI ce randament au înregistrat deputații în 2013
1853
Chiar dacă s-au certat și îmboldit la fiecare ședință în plen, deputații au totuși cu ce se lăuda la acest sfârșit de an. În cele 67 de şedinţe în plen care au avut loc în 2013, Parlamentul a reușit să adopte 343 de acte legislative, 226 dintre care sunt legi şi 117 - hotărâri. Adică, în medie, câte cinci legi într-o ședință.
Dintre cele 226 de legi adoptate – 50 au fost de bază, 139 au fost legi de modificare şi completare, iar 37 – acorduri şi convenţii.
La capitolul hotărâri – 54 au fost de bază, 23 de modificare şi completare, şi 40 – hotărâri de numire ori eliberare din funcţii.
Printre cele mai importante acte adoptate în acest an se numără hotărâre cu privire la declararea anului 2013 Anul European al cetăţenilor, adoptată în aprilie curent, Legea pentru ratificarea Acordului de finanţare dintre R. Moldova şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare privind realizarea Proiectului ,,Suport de urgenţă pentru agricultura Moldovei”.
Importantă pentru cetăţeni a fost şi adoptarea Legii pentru ratificarea Tratatului între R. Moldova şi România privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră, dar şi Legea pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul R. Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind abolirea reciprocă a vizelor.
05.03.2024
13:40
24.02.2023
11:16
22.04.2021
15:12
16.04.2021
15:23
30.06.2020
11:00
18.06.2020
17:57
16.08.2019
09:59
20.06.2019
15:00
20.03.2019
13:01
04.03.2019
09:37
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















