SUA impun NOI SANCŢIUNI unor oficiali ruși. Câte persoane și entități sunt vizate
2020
sursa: google.ro Trezoreria americană a anunţat, vineri, noi sancţiuni care îi vizează pe mai mulți oficiali ruşi.
Unele dintre aceste noi sancţiuni financiare - care vizează în total 21 de persoane şi nouă entităţi - privesc patru turbine fabricate de grupul german Siemens şi deturnate, potrivit occidentalilor, către Crimeea, cu scopul de a furniza energie teritoriilor anexate de Rusia.
Pe de altă parte, sancţiunile au fost anunţate în aceeaşi zi în care emisarul special american însărcinat cu conflictul din Ucraina urma să se întâlnească cu omologul său de la Kremlin pentru a discuta despre modalităţi de soluţionare a conflictului, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL).
Sancţiunile au fost impuse în contextul în care secretarul de Stat Rex Tillerson s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, la Davos, în Elveţia.
După anexarea de către Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014, şi izbucnirea unui război în estul Ucrainei, Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au impus sancţiuni unui număr de ruşi şi companii ruse, dar şi unor lideri separatişti din regiunea Donbas, vizaţi de o blocare a bunurilor, interdicţii de călătorie şi restricţii financiare conexe.
În acest ultim rând de sancţiuni, Departamentul Trezoreriei a vizat 11 persoane prezentate drept reprezentanţi separatişti de rang înalt din estul Ucrainei.
„Această acţiune relevă opoziţia Guvernului american faţă de ocupaţia rusă a Crimeii şi refuzul ferm de a-i recunoaşte încercarea de anexare a peninsulei”, afirmă departamentul într-un comunicat.
Sancţiunile vizează totodată mai mulţi oficiali ruşi, între care adjunctul ministrului Energiei Andrei Şerezov, care a fost vizat de măsuri UE din cauza rolului pe care l-a jucat în trimiterea turbinelor în Crimeea.
Aceste turbine au fost construite de Siemens pentru Rusia, însă ele au fost instalate în Crimeea.
Siemens nu a fost vizat de sancţiuni americane, iar grupul a anunţat că dă în judecată o companie energetică rusă de stat.
Multiple filiale ale producătorului rus de ţiţei Surgutneftegaz au fost de asemenea introduse pe lista americană, a anunţat Departamentul Trezoreriei.
Washingtonul anunţă aceste măsuri cu doar câteva zile înainte să facă public un nou set de restricţii economice ce urmează să vizeze apropiaţi ai Kremlinului şi o gamă largă de companii ruse.
Sursa: news.ro
14.11.2025
17:02
29.08.2025
10:59
28.03.2025
17:14
19.04.2024
16:42
12.03.2024
11:14
22.02.2024
17:16
12.06.2023
16:59
02.06.2023
13:57
20.03.2023
12:18
01.11.2022
11:00
05.09.2026
07:54
05.09.2026
06:27
05.09.2026
04:54
05.09.2026
04:12
05.09.2026
04:00
05.09.2026
03:42
05.09.2026
02:47
05.09.2026
01:41
05.09.2026
01:21
05.09.2026
01:04
05.09.2026
00:42
04.09.2026
23:48
04.09.2026
23:23
04.09.2026
22:18
04.09.2026
21:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
04.09.2026
18:31
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global


















