Stiri

Republica Moldova pregătește politici pentru siguranța online și sănătatea mintală a copiilor:VEVENT

Actualitate 03.09.2026 19:39 Vizualizări203
Republica Moldova pregătește politici pentru siguranța online și sănătatea mintală a copiilor:VEVENT

Dialogul public inițiat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, privind siguranța copiilor și adolescenților în mediul online și impactul rețelelor sociale a continuat astăzi, 3 septembrie, prin Dialogul de politici la nivel înalt privind siguranța online și determinanții digitali ai sănătății mintale și stării de bine a copiilor și adolescenților.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Sănătății și Biroul Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, sub auspiciile Președinției Republicii Moldova și cofinanțat de Uniunea Europeană. Dialogul a reunit oficiali de rang înalt, reprezentanți ai agențiilor ONU, experți naționali și internaționali, precum și tineri.

La deschiderea dialogului au participat președinta Maia Sandu, prima doamnă a României, Mirabela Grădinaru, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, directoarea pentru sisteme de sănătate de la Biroul Regional al OMS pentru Europa, Natasha Azzopardi Muscat, și ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu: „Am stabilit siguranța și sănătatea mintală a copiilor în era digitală drept temă prioritară dintr-o constatare simplă: o mare parte din viața lor se desfășoară online, iar ecranele le influențează direct atenția, emoțiile și felul în care se văd pe ei înșiși. Creșterea uriașă a anxietății și a depresiei în rândul tinerilor ne arată o realitate dureroasă: astăzi, un copil poate fi acasă sau la școală și, în același timp, absorbit cu totul în lumea online. Ne aflăm la început de an școlar și este clar că părinții și profesorii nu trebuie lăsați singuri în fața acestei provocări. Problema nu este tehnologia în sine, ci mecanismele agresive care le afectează dezvoltarea. De aceea, protejarea sănătății lor mintale nu se poate face prin simple interdicții, ci prin implicarea strânsă a familiei, școlii, sistemului de sănătate, autorităților și companiilor digitale. Avem nevoie de proceduri clare de prevenire, sprijin practic, acces rapid și confidențial la ajutor pentru copiii aflați în dificultate. Obiectivul nostru este unul simplu și ferm: fiecare copil din Republica Moldova să poată crește sănătos, liber și în siguranță, într-o lume în care realitatea fizică și cea digitală se întrepătrund.”

Tehnologiile digitale sunt astăzi parte integrantă a vieții copiilor și adolescenților. Acestea oferă oportunități importante pentru educație, creativitate, comunicare și acces la informații, dar influențează, în același timp, somnul, dezvoltarea emoțională, atenția, relațiile sociale și formarea identității. Pentru adolescenți, rețelele sociale nu reprezintă doar un spațiu de divertisment, ci și un mediu în care își construiesc identitatea, caută validare și apartenență și se raportează la cei din jur.

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko: „UE va continua să sprijine Republica Moldova în eforturile sale, astfel încât copiii să poată beneficia de oportunitățile lumii digitale fără a-și compromite siguranța, drepturile, sănătatea mintală sau bunăstarea. Copiii au nevoie de servicii digitale care să fie potrivite pentru vârsta lor. Ei au nevoie de o protecție puternică, de contacte sigure și de schimbarea acelor caracteristici care îi țin online prea mult timp. Și trebuie să fie abilitați cu modalități prietenoase tinerilor de a raporta problemele, să aibă sprijin din partea adulților și o voce reală în deciziile care îi afectează.”

Discuțiile despre siguranța online depășesc întrebarea privind numărul de ore petrecute în fața ecranelor. Ele trebuie să se axeze și pe calitatea conținutului văzut de copii și adolescenți, pe persoanele cu care interacționează, pe modul în care sunt concepute platformele și algoritmii, pe presiunile comerciale existente și pe felul în care sunt protejate datele, sănătatea mintală și drepturile copiilor.

Ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș: ,,Mediul digital influențează tot mai mult felul în care copiii gândesc, învață, comunică și se dezvoltă. De aceea, siguranța lor online trebuie să devină o prioritate de sănătate publică. Nu este suficient să numărăm orele petrecute în fața ecranelor. Contează ce fac copiii online, cu cine interacționează și, mai ales, cum sunt proiectate platformele și algoritmii care le captează atenția. Nu putem spune că tehnologia este bună sau rea și nici că rețelele sociale sunt singura cauză a problemelor de sănătate mintală. Realitatea este mult mai complexă. Avem nevoie de o responsabilitate comună – familie, școală, sistem de sănătate, autorități și platforme tehnologice. Dacă nu acționăm acum, vom fi nevoiți să intervenim mai târziu, când problemele vor fi mult mai greu de reparat.”

Expertiză europeană pentru identificarea soluțiilor potrivite Republicii Moldova

Organizația Mondială a Sănătății a adus la Chișinău expertiză din regiunea europeană și facilitează schimbul de experiență între Republica Moldova și alte țări europene privind măsurile necesare pentru protejarea sănătății mintale și a stării de bine a copiilor și adolescenților în mediul digital.

În cadrul sesiunii „De la dovezi la politici”, experți din Franța, Belgia, Polonia, Finlanda și Republica Cehă au împărtășit experiențele și abordările țărilor lor în domeniul sănătății mintale, al stării de bine digitale, al politicilor publice și al răspunsului instituțional la provocările mediului online.

Schimbul de experiență va oferi Republicii Moldova posibilitatea de a analiza măsurile aplicate în alte contexte europene, lecțiile învățate din implementarea acestora și soluțiile care pot fi adaptate contextului național.

Directoarea pentru sisteme de sănătate de la Biroul Regional OMS pentru Europa, Natasha Azzopardi Muscat: „Rolul OMS este să sprijine țările să transforme dovezile în politici și acțiuni concrete, adaptate contextului național, punând la dispoziție instrumente, expertiză și experiența acumulată în întreaga regiune europeană. Sănătatea mintală și starea de bine emoțională a copiilor și adolescenților în mediul digital reprezintă o provocare intersectorială, care necesită implicarea coordonată a sănătății, educației, protecției copilului și sectorului digital.”

Discuțiile se bazează pe sumarul de politici al Biroului Regional OMS pentru Europa privind determinanții digitali ai sănătății mintale și stării de bine a tinerilor. Documentul sintetizează dovezile disponibile la nivelul regiunii europene și subliniază faptul că relația dintre utilizarea tehnologiilor și sănătatea mintală este complexă, bidirecțională și influențată de vârstă, context și vulnerabilitățile individuale.

Sumarul de politici propune opt direcții prioritare care pot sprijini țările în elaborarea unor răspunsuri adaptate propriului context.

Mirela Mariniuc, elevă în clasa a XI-a la Liceul „Boris Cazacu” din Nisporeni:„Înseamnă mult pentru mine să fiu astăzi aici și să pot reprezenta vocea tinerilor într-o discuție care ne privește atât de direct. Pentru generația mea, mediul digital nu este o lume separată de viața reală, este parte din ea. Acolo învățăm, comunicăm, ne informăm, descoperim lucruri noi și ne exprimăm în timp ce construim relații cu ceilalți. Dar, în același timp, mediul online poate crea presiune. Siguranța nu înseamnă doar să ne protejăm datele sau să evităm pericolele cibernetice, ci să avem un spațiu în care putem fi noi înșine, fără presiunea constantă de a demonstra că suntem cei mai buni. Nu aș vrea ca internetul să fie privit doar ca o problemă: pentru noi, el este o sursă extraordinară de inspirație, un spațiu unde putem învăța, crea și descoperi oportunități. Prin urmare, soluția nu este să construim un mediu digital fără noi, ci împreună cu noi.”

De la recomandări la decizii

Mesajul principal al dialogului s-a referit la faptul că responsabilitatea pentru siguranța copiilor în mediul digital nu poate reveni doar copiilor sau părinților. Protecția sănătății și a stării de bine a copiilor și adolescenților necesită o responsabilitate partajată între autoritățile publice, sistemele de sănătate și educație, familii, comunități, platformele digitale și alți actori relevanți.

În cadrul evenimentului a fost prezentat și proiectul Cadrului național de politici „Medii digitale sigure și sănătoase pentru copii și adolescenți”. Documentul este propus spre analiză și consultări și plasează drepturile copilului, participarea semnificativă a copiilor și adolescenților și echitatea printre principiile care trebuie să ghideze elaborarea și aplicarea intervențiilor.

Totodată, reprezentanții din domeniile sănătății, educației, dezvoltării economice și digitalizare, precum și cei din sectorul de tineret, au discutat acțiunile actuale orientate spre protecția copiilor și adolescenților și răspunsul intersectorial.

Printre opțiunile de politică publică ce urmează a fi examinate se numără măsurile privind protecția sănătății mintale, prevenirea riscurilor online, sprijinirea familiilor și instituțiilor educaționale, precum și consolidarea cooperării dintre autorități și platformele digitale.

O atenție distinctă a fost acordată responsabilității platformelor digitale. Proiectul de cadru propune analizarea legislației existente și armonizarea progresivă cu abordările europene relevante, inclusiv în ceea ce privește protecția minorilor, transparența, protecția vieții private, siguranța prin proiectare și mecanismele accesibile prin care copiii pot raporta experiențele dăunătoare.

În același timp, politicile trebuie să țină cont de vârsta și etapa de dezvoltare a copilului. Nevoile unui copil de vârstă preșcolară sunt diferite de cele ale unui adolescent, iar recomandările privind utilizarea tehnologiilor, protejarea somnului, siguranța online, relațiile sociale și accesul la sprijin trebuie adaptate în consecință.

Dialogul de politici la nivel înalt reprezintă o etapă de trecere de la abordarea problemei la identificarea soluțiilor și conturarea deciziilor de politici publice. Experiența țărilor europene și recomandările OMS oferă repere pentru ca Republica Moldova să stabilească intervenții fezabile, susținute de dovezi și adaptate contextului național și necesităților tuturor copiilor și adolescenților.

NOTĂ. Sănătatea mintală a copiilor și adolescenților reprezintă o prioritate tot mai importantă în Regiunea Europeană a OMS. Unul din șapte copii și adolescenți cu vârsta între 0 și 19 ani trăiește cu o afecțiune de sănătate mintală, iar prevalența acestor afecțiuni a crescut cu aproximativ o treime în ultimii 15 ani.

Depresia, anxietatea și tulburările de comportament se numără printre principalele cauze de îmbolnăvire și dizabilitate în rândul adolescenților. Atunci când problemele de sănătate mintală nu sunt prevenite, identificate și abordate la timp, consecințele se pot extinde până la vârsta adultă. Acestea pot afecta sănătatea fizică și mintală, educația, participarea socială și oportunitățile de dezvoltare ale tinerilor.

Aceste provocări evidențiază necesitatea unor investiții susținute în promovarea sănătății mintale, prevenție, intervenție timpurie și servicii accesibile și de calitate. Este necesară, de asemenea, dezvoltarea unei forțe de muncă pregătite să răspundă nevoilor copiilor și adolescenților.

În acest context, prin programul „Health Resilience in the Eastern Partnership”, finanțat de Uniunea Europeană prin Direcția Generală pentru Extindere și Vecinătatea Estică (DG ENEST), OMS sprijină Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina în consolidarea rezilienței sistemelor de sănătate, cu un accent important pe sănătatea mintală și pe capacitatea forței de muncă din sănătate.

Programul sprijină dezvoltarea și implementarea politicilor și reformelor, consolidarea competențelor profesioniștilor și îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate mintală de calitate. În Republica Moldova, acest sprijin contribuie la procesul mai amplu de reformă în domeniul sănătății mintale și la dezvoltarea unor răspunsuri bazate pe dovezi la nevoile emergente ale populației, inclusiv ale copiilor și adolescenților.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.02 1 USD 17.30 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri