Șeful CNA recunoaște operațiunea cu participarea Arinei Spătaru, pentru a DECONSPIRA schemele aplicate de Șor în finanțarea partidelor. „Este o inovație pentru R. Moldova”. Când „agenta sub acoperire” va avea BODYGUARZI oferiți de stat
3045
Implicarea liderei Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, în operațiunea de deconspirare a schemelor aplicate de Ilan Șor în finanțarea diferitor partide este o inovație pentru R. Moldova, susține șeful Centrului Național Anticorupție (CNA), Iulian Rusu, citat de ipn.md. Acum, organele competente urmează să decidă dacă Arina Spătaru va beneficia de pază de corp.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, președintei ALDE, Arina Spătaru, i-a fost atribuită calitatea de investigator sub acoperire, după ce a fost audiată în calitate de martor pe marginea discuțiilor purtate în Israel cu Ilan Șor. Procuratura a explicat că pe teritoriul statului Israel nu au fost autorizate și nici efectuate măsuri speciale de investigație cu participarea Arinei Spătaru. Șeful CNA spune că instituția pe care o conduce a oferit sprijin Procuraturii Anticorupție pe cazul dat doar în faza inițială.
„Este un caz deosebit în sensul instrumentelor care s-au aplicat. Este o inovație pentru R. Moldova. Acest caz a fost instrumentat aproape în întregime de colegii de la Procuratura Anticorupție, cu suportul altor autorități. Noi am intervenit la etapa inițială. Din câte cunosc, toate măsurile de investigații speciale au fost efectuate pe teritoriul R. Moldova. Uitându-ne la reglementările privind cooperarea pe domeniul penal, dacă se efectuează operațiuni comune cu alte state, e nevoie de implicarea ambelor părți. Din precizările colegilor de la Procuratura Anticorupție, acest caz nu a implicat astfel de episoade”, a spus Iulian Rusu.
După ce a anunțat public despre colaborarea cu procurorii în vederea deconspirării modalității de finanțare ilegală a partidelor de către condamnatul penal Ilan Șor, Arina Spătaru a cerut pază de corp.
„Decizia este luată de către procuror. Asta prevede Codul de procedură penală. Noi redirecționăm această solicitare, iar asigurarea pazei este făcută de către Ministerul Afacerilor Interne”, a spus directorul CNA.
Amintim că, pe 22 septembrie curent, ex-deputata Arina Spătaru a recunoscut că a colaborat cu oamenii legii în „dosarul finanțării ilegale a partidelor de către grupul criminal Șor”. Lidera ALDE a fost chiar la Șor în Israel și a primit bani pentru finanțarea partidului. Toți banii transmiși de Șor au fost documentați de organele competente, a dat asigurări Spătaru. De partea cealaltă, Șor a declarat într-o intervenție pe rețelele de socializare că ar fi finanțat ALDE cu peste un milion de euro.
26.03.2024
10:44
10.10.2023
11:09
06.10.2023
12:38
26.09.2023
15:52
25.09.2023
14:16
22.09.2023
15:59
22.09.2023
12:41
14.09.2023
14:50
05.09.2023
14:36
01.10.2021
13:47
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















