Putin CONTRAATACĂ după anunţarea noilor SANŢIUNI de către Obama
1751
Rusia a publicat joi o listă cu oficiali americani vizaţi de sancţiuni, imediat după ce preşedintele american a anunţat noi sancţiuni şi a ameninţat că vizează economia rusă.
"Să nu existe nicio îndoială, vom răspunde adecvat oricărei acţiuni ostile", avertizează Ministerul rus de Externe într-un comunicat, citat de Mediafax.
"Nu am încetat să avertizăm că recurgerea la sancţiuni are un dublu tăiş şi vor atinge Statele Unite ca un bumerang", a adăugat ministerul, apreciind că acest mod de a acţiona este "rău şi contraproductiv".
Lista rusească vizează nouă persoane, cărora le este interzisă, de-acum, intrarea în Rusia.
Pe ea se află numele a trei consilieri ai lui Barack Obama, şi anume Caroline Atkinson, Daniel Pfeiffer şi Benjamin Rhodes.
Liderul majorităţii democrate Harry Reid, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor John Boehner, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Senatului Robert Menendez şi senatorul conservator John McCain, senatoarea democrată Mary Landrieu şi senatorul Daniel Coats sunt vizaţi, de asemenea, de această măsură.
Lista a fost publicată imediat după ce Barack Obama a anunţat impunerea unor sancţiuni altor 20 de oficiali ruşi şi unei bănci, şi anume "Bank Rossiya".
Cu câteva ore mai înainte, Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) a ratificat tratatul de alipire a Crimeei la Rusia.
12.03.2026
11:36
02.09.2025
09:51
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
28.04.2023
10:38
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
14.09.2026
15:42
14.09.2026
15:25
14.09.2026
15:19
14.09.2026
14:53
14.09.2026
14:45
14.09.2026
14:41
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"


















