VIDEO // Putin îi învață pe cetățenii R. Moldova ce înseamnă „suveranitatea” și „demnitatea NAȚIONALĂ”. „Noi ne vom strădui să ne asigurăm că toate țările vor avea o voce egală...”
3694
R. Moldova și-ar pierde tot mai mult „suveranitatea” și „demnitatea națională” prin apropierea de Uniunea Europeană, a declarat ieri, 5 octombrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul clubului „Valdai”, desfășurat la Soci.
Liderul de la Kremlin a fost întrebat de parlamentarul comunist, Constantin Starîș, prezent în sala de la Soci, ce rol și care va fi locul R. Moldova pe harta Europei, după ce se va încheia „conflictul” din Ucraina și va începe redefinirea relațiilor dintre Rusia și Occident.
Putin a menționat că „depinde de poporul R. Moldova”.
„Dacă cetățenii (R).Moldova vor vota pentru acei oameni care vor să dea o parte semnificativă a suveranității lor altor țări și să urmeze aceste interese, atunci, în consecință, ei vor ocupa un anumit rol (minuscul n.r.) - nu vor fi văzuți și auziți. Iar dacă vor merge pe calea păstrării suveranității, a demnității naționale, a tradițiilor sale, așa cum am spus în discursul meu, ne vom strădui să ne asigurăm că toate țările vor avea o voce egală. Nu știu cum va funcționa totul, dar aceasta este poziția noastră și asta ne vom strădui să facem”, a declarat Putin, liderul statului care ține ilegal trupe militare pe teritoriul R. Moldova și susține regimul separatist de la Tiraspol.
Comunistul Constantin Starîș zâmbea mulțumit și dădea aprobator din cap, atunci când Vladimir Putin îi răspundea la întrebare.
12.03.2026
11:36
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
28.04.2023
10:38
09.12.2022
10:28
07.12.2022
19:49
07.10.2026
12:10
07.10.2026
12:02
07.10.2026
11:56
07.10.2026
11:45
07.10.2026
11:44
07.10.2026
11:43
07.10.2026
11:00
07.10.2026
10:57
07.10.2026
10:56
07.10.2026
10:19
07.10.2026
10:13
07.10.2026
10:10
07.10.2026
09:54
07.10.2026
09:50
07.10.2026
09:41
07.10.2026
08:36
07.10.2026
08:04
07.10.2026
07:20
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații


















