Stiri

Reparațiile în școli și grădinițe, dar și procurarea alimentelor pentru copii, afectate de CORUPȚIE. Ce SCHEMĂ este aplicată în Chișinău

Anticorupție 14.09.2016 15:30 Vizualizări1825
Reparațiile în școli și grădinițe, dar și procurarea alimentelor pentru copii, afectate de CORUPȚIE. Ce SCHEMĂ este aplicată în Chișinău

Mai multe grupuri de companii înrudite acționează în baza unor înțelegeri prealabile, atunci când aplică la concursurile de achiziții publice privind reparațiile în școlile și grădinițele din Chișinău, dar și procurările de produse pentru alimentarea copiilor.

Concluzia aparține reprezentanților Asociației „Expert-Grup”, care au analizat dosarele de achiziții publice pe aceste segmente în perioada anilor 2012 – 2016.

În cadrul analizei achizițiilor lucrărilor de reparații, experții au identificat un grup de zece companii cu anumite legături între ele, având, de exemplu, fondatori comuni sau adresă juridică comună, care câștigă un procent semnificativ din numărul contractelor de lucrări de reparație. Ele au participat în comun la rundele de achiziții, în care se văd clar elemente de mimare a competiției între ele - depunerea ofertelor fictive, refuzul contractului câștigat în favoarea companiei înrudite etc.

Raportul „Expert-Grup” mai scoate la iveală o divizare clară a cotelor de piață, în cazul procurărilor de servicii de alimentație, între principalii jucători, majoritatea fiind companii publice. Și asta în condițiile în care nu toate anunțurile privind licitațiile sunt publicate în Buletinul Achizițiilor Publice.

„Analiza dosarelor de achiziții au arătat că aceste companii pregătesc ofertele lor cu anumite erori simple pentru a fi descalificate, deci are loc o coordonare și mimare a competiției între ele”, a declarat Iurie Morcotâlo, autorul studiului.

La Direcția Educație, Tineret și Sport din sectorul Buiucani al capitalei, de exemplu, responsabilii trimit invitații de participare unor companii recent înregistrate, care ulterior și câștigă o parte din volumul contractelor.

Prezentă astăzi la prezentarea rezultatelor studiului, șefa Direcției Educație, Tineret și Sport a mun. Chișinău, Tatiana Tverdohleb, a promis că instituția va realiza recomandările experților pentru a înlătura lacunele depistate, chiar dacă, în opinia funcționarei, de achiziții ar trebui să se ocupe alte organe decât cele responsabile de educație.

Printre recomandările „Expert-Grup” se numără modernizarea și restructurarea sistemelor informaționale existente în domeniu, utilizarea instrumentarului de analiză a achizițiilor publice în baza unor indicatori de risc, dar și reformarea procesului de monitorizare a achizițiilor publice.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 14.08.2026 14.08.2026 13:18 376 Horoscopul zilei 14.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.98 1 USD 17.32 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri