Permisele de conducere moldovenești, recunoscute în Irlanda fără examene: ce trebuie să știe șoferii care vor conversia permisului
1089
Cetățenii Republicii Moldova stabiliți legal în Irlanda își pot preschimba permisul de conducere moldovenesc cu unul irlandez, fără a mai susține examenele auto – atât proba teoretică, cât și cea practică.
Acordul dintre Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Departamentul Transporturilor din Irlanda, semnat la Dublin la 8 aprilie 2026, a intrat în vigoare la 24 iulie 2026. Din acest moment, procedura de conversie este oficială și poate fi aplicată de autoritățile celor două state.
Ce presupune acest lucru pentru cetățeni?
Orice persoană care deține un permis de conducere valabil, eliberat de autoritatea competentă a uneia dintre părți, și care are reședința legală pe teritoriul celeilalte părți, va putea să își preschimbe permisul cu unul echivalent. Nu va mai fi necesară susținerea examenului auto în statul de reședință. Preschimbarea se va face în baza permisului existent și a actelor care confirmă șederea legală.
Ce categorii sunt vizate?
Vor putea fi convertite în permise irlandeze categoriile și subcategoriile obținute în Republica Moldova: B, BE, C, CE, C1, C1E, D, DE, D1, D1E și H (tractor). Condiția este ca aceste categorii să fie obținute pentru prima dată începând cu 8 mai 2022. Astfel, șoferii care au luat permisul după această dată pot beneficia direct de recunoașterea dreptului lor de a conduce.
Categoria B din permisul moldovenesc se va preschimba pe categoriile B și W (tractor) din permisul irlandez, ceea ce permite titularului să conducă atât autoturisme, cât și tractoare încadrate în categoria W, în condițiile legislației irlandeze.
Situații particulare
Dacă o anumită categorie a fost obținută după 8 mai 2022, dar categoriile premergătoare ei au fost obținute înainte de această dată, autoritățile irlandeze vor accepta la conversiune și categoriile premergătoare. Acestea au stat la baza obținerii noii categorii, prin urmare vor fi recunoscute împreună cu aceasta în permisul irlandez.
Persoanele care au susținut examenul până la 8 mai 2022 pe un vehicul cu transmisie mecanică și care, ulterior, au obținut o categorie suplimentară pe un vehicul cu transmisie automată, vor primi permisul irlandez cu mențiunea „automatic transmission” pentru categoriile respective. Astfel, utilizarea vehiculelor cu cutie automată va fi explicit indicată, iar restricțiile privind tipul de transmisie vor fi păstrate în documentul irlandez.
Excepții
Acordul nu se aplică în următoarele cazuri:
Nu pot fi preschimbate permisele de conducere moldovenești care au fost obținute anterior printr-un schimb cu permise emise de state cu care Irlanda nu are un acord de preschimbare. De asemenea, nu sunt eligibile pentru conversie permisele de conducere provizorii emise în Republica Moldova.
Din sfera de aplicare a acordului sunt excluse și permisele irlandeze destinate exclusiv învățării condusului (learner permits), acestea neputând fi utilizate pentru o conversie reciprocă în permis moldovenesc.
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















