Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
236
Donald Trump susține că Iranul ar trebui să plătească despăgubiri Statelor Unite pentru victimele și daunele provocate de război, ca reacție la solicitările Teheranului privind compensarea propriilor pierderi.
Președintele american Donald Trump a declarat luni că SUA vor cere "compensații" din partea Iranului pentru atacurile împotriva aliaților americani din regiune, pentru victimele din rândul trupelor SUA, dar și pentru protestatarii iranieni anti-guvernamentali. Această poziție vine după ce Teheranul a condiționat redeschiderea Strâmtorii Ormuz, între altele, de plata unor despăgubiri pentru pagubele suferite în "războiul declanșat" împotriva Iranului de către SUA și Israel.
Trump a precizat, într-un mesaj pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că Statele Unite vor formula această cerere de compensații în mod "ferm" în orice negociere viitoare cu Iranul.
El a explicat că Iranul "cere compensații pentru daunele suferite în timpul celor cinci luni de conflict militar", subliniind că "acest lucru nu a fost niciodată evocat în niciuna dintre negocierile sau întâlnirile" avute până acum. Liderul american consideră însă că ideea deschide o nouă perspectivă în discuții.
"Dar este o idee interesantă pentru că, în același mod, și eu cer compensații din partea Iranului, pentru toți oamenii pe care i-a ucis și rănit" în atacuri și conflicte, inclusiv pentru "familiile celor uciși pe USS Cole", nava de război americană atacată în anul 2000 în Yemen, a afirmat Trump.
Mai mult, el a adăugat că "compensații ar trebui plătite și familiilor" protestatarilor anti-guvernamentali iranieni, despre care susține că au fost uciși în număr foarte mare. Potrivit afirmațiilor sale, numărul acestora ar fi de "sute de mii", dintre care "52.000 uciși în ultimele cinci luni".
Noua cerere a Washingtonului tensionează suplimentar contextul și face și mai puțin probabil un acord rapid privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Teheranul insistă ca Washingtonul să accepte integral condițiile sale, fără excepții.
În lista acestor condiții, Iranul cere Statelor Unite "să pună capăt definitiv războiului și agresiunii" împotriva sa și a aliaților săi regionali – o formulare care vizează și grupările armate pro-iraniene din Yemen sau Irak. De asemenea, solicită ridicarea blocadei asupra porturilor iraniene, "despăgubirea integrală a Iranului pentru daunele cauzate" de ostilități, eliminarea sancțiunilor economice și deblocarea necondiționată a activelor iraniene.
Teheranul a prezentat șase cerințe clare pentru Statele Unite, care trebuie îndeplinite înainte ca Iranul să accepte redeschiderea Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială. Aceste condiții au fost detaliate sâmbătă, 8 august, de Mohammad Bagher Zolghadr, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului.
Zolghadr a transmis că Washingtonul trebuie mai întâi să își „corecteze comportamentul”, abia apoi Iranul va lua în calcul redeschiderea completă a strâmtorii. În declarația sa, el a enumerat șase solicitări distincte: oprirea amenințărilor și acțiunilor militare împotriva Iranului și a aliaților săi, ridicarea blocadei navale americane, retragerea forțelor navale și aeriene americane din apropierea Iranului, plata despăgubirilor pentru pagubele de război, ridicarea sancțiunilor și eliberarea activelor iraniene înghețate.
Prima condiție, considerată fundamentală de Teheran, vizează încetarea definitivă a amenințărilor și a acțiunilor militare americane, nu doar o pauză temporară a operațiunilor. Zolghadr subliniază că Iranul dorește garanții că nu va mai fi amenințat sau atacat în viitor.
Pentru conducerea iraniană, aceasta este una dintre cele mai importante cereri, deoarece securitatea a devenit tema centrală a negocierilor bilaterale. Teheranul încearcă să lege orice acord privind navigația prin Ormuz de o înțelegere mai amplă, care să reglementeze relația militară dintre Iran și Statele Unite.
Blocada americană din jurul Strâmtorii Ormuz reprezintă o sursă majoră de tensiune. Washingtonul a impus măsuri pentru a limita sau împiedica transporturile maritime legate de porturile iraniene, iar Teheranul consideră că această blocadă trebuie eliminată înainte de redeschiderea completă a rutei maritime.
Autoritățile iraniene văd aceste două aspecte ca fiind strâns interconectate. Iranul susține că nu poate reveni la o situație normală în traficul maritim cât timp navele sale și transporturile asociate țării rămân supuse blocadei americane.
O altă solicitare importantă este retragerea forțelor navale și aeriene americane din zonele din jurul Iranului. Această cerere merge mai departe decât simpla oprire a atacurilor punctuale. Teheranul urmărește reducerea prezenței militare americane, considerată de autoritățile iraniene o amenințare directă la adresa securității naționale.
Cererea are implicații regionale majore. Statele Unite mențin o prezență militară semnificativă în Orientul Mijlociu, inclusiv în zona Golfului Persic. Din punctul de vedere al Washingtonului, această prezență este esențială pentru protejarea aliaților și pentru securitatea rutelor comerciale internaționale.
Teheranul insistă și asupra compensării pierderilor produse de operațiunile militare americane. Iranul consideră că Statele Unite trebuie să acopere financiar daunele pe care le atribuie acțiunilor militare ale Washingtonului.
Cererea de despăgubiri complică suplimentar negocierile, deoarece ar presupune ca SUA să își asume responsabilitatea financiară pentru aceste pagube. Ar fi nevoie și de o înțelegere detaliată asupra valorii compensațiilor și asupra modalităților concrete de acordare.
Un alt punct sensibil este ridicarea sancțiunilor americane, pe care Teheranul o vede ca parte esențială a unui eventual acord privind Strâmtoarea Ormuz. Regimul sancțiunilor este de ani buni un factor central al conflictului dintre Washington și Teheran, iar efectele asupra economiei iraniene sunt profunde.
Eliminarea sancțiunilor ar avea efecte imediate asupra economiei iraniene: ar facilita comerțul exterior, ar impulsiona exporturile de energie, ar îmbunătăți accesul la sistemul financiar internațional și ar deschide noi oportunități pentru companiile iraniene în relația cu parteneri străini.
În același timp, Iranul cere deblocarea fondurilor sale înghețate în urma sancțiunilor și a diferitelor măsuri financiare internaționale. Eliberarea acestor sume ar oferi acces la resurse financiare importante și ar putea deveni o componentă crucială a dimensiunii economice a unui eventual acord cu Statele Unite.
Strâmtoarea Ormuz are o importanță strategică deosebită. În mod obișnuit, aproximativ 20% din petrolul mondial tranzitează această zonă, ceea ce explică presiunile internaționale pentru restabilirea navigației comerciale prin strâmtoare.
Nu este vorba doar de petrol. Regiunea este vitală și pentru transporturile de gaze naturale lichefiate, iar blocarea sau perturbarea traficului are impact atât asupra țărilor exportatoare din Golf, cât și asupra statelor care depind de importurile de energie.
Donald Trump a avertizat că blocada navală impusă de SUA împotriva Iranului va fi menținută până când va exista fie un "acord", fie o "capitulare totală" a Teheranului. El insistă că negocieri între SUA și Iran sunt în desfășurare, chiar dacă autoritățile iraniene neagă acest lucru.
"Liderii iranieni sunt de o duplicitate incredibilă! Ei cer o întâlnire, unii ar spune chiar că o 'cerșesc', discuțiile încep, altele sunt prevăzute într-un viitor imediat, iar ei spun, public și cu mândrie, că nu poartă nicio discuție", a scris Trump pe rețeaua sa de socializare.
El a afirmat că Strâmtoarea Ormuz se află "total sub controlul" marinei militare americane, care menține blocada asupra porturilor iraniene. "Nimic nu trece către Iran (...) și nimic nu va trece atât timp cât nu va exista un acord sau o capitulare totală" a Iranului, a subliniat președintele american.
Trump a continuat, susținând că, "indiferent că Iranul dorește sau nu să o recunoască, cert este că vorbim despre o soluție la o problemă pe care ei înșiși au provocat-o timp de decenii". El a repetat, de asemenea, mesajul său constant: "Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară".
În stilul sau obișnuit din ultimele cinci luni de conflict, Trump a amenințat din nou Iranul, în weekend, cu bombardamente devastatoare. Ulterior, a anunțat că a anulat atacurile pentru a permite reluarea negocierilor cu Teheranul luni. Potrivit lui, chiar Iranul i-ar fi cerut să oprească lovitura militară pe care o ordonase, descrisă drept "cel mai mare atac după al Doilea Război Mondial".
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei, a declarat că Republica Islamică nu poartă în prezent negocieri cu SUA, ci doar cu Omanul, în vederea securizării navigației prin Strâmtoarea Ormuz.
11.08.2026
11:07
11.08.2026
10:48
11.08.2026
10:42
11.08.2026
10:35
11.08.2026
10:33
11.08.2026
10:06
11.08.2026
10:02
11.08.2026
08:20
11.08.2026
06:33
11.08.2026
06:22
11.08.2026
11:07
11.08.2026
10:52
11.08.2026
10:48
11.08.2026
10:42
11.08.2026
10:35
11.08.2026
10:33
11.08.2026
10:06
11.08.2026
10:02
11.08.2026
08:20
11.08.2026
06:33
11.08.2026
06:22
11.08.2026
06:00
11.08.2026
05:20
11.08.2026
02:39
11.08.2026
01:17
11.08.2026
01:07
11.08.2026
00:58
10.08.2026
23:45
10.08.2026
23:38
10.08.2026
23:02
10.08.2026
22:15
10.08.2026
21:50
10.08.2026
21:23
10.08.2026
21:17
10.08.2026
19:57
Rusia lansează val de rachete balistice asupra Ucrainei: cinci morți la Zaporojie și atacuri nocturne până la Kiev
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
Donald Trump, scos din Turcia într-un avion militar, ascuns într-un cărucior de catering din cauza unei amenințări iraniene
Bagaj burdușit cu țigări, descoperit pe ruta Chișinău–Londra de vameșii de pe Aeroportul Internațional Chișinău
















