Putin a făcut UN GEST prin care SFIDEAZĂ întreaga lume
2172
Preşedintele Rusiei, Valdimir Putin, a semnat vineri legea privind preluarea de către Rusia a Crimeii de la Ucraina, în pofida unor sancţiuni adoptate de către UE şi Statele Unite, şi a ordonat focuri de articificii la Moscova şi în peninsulă, vineri noaptea, pentru sărbătorirea evenimentului, relatează BBC News online.
Uniunea Europeană a înscris pe o listă alţi 12 oficiali ruşi vizaţi de sancţiuni, acuzaţi că sunt implicaţi în anexarea peninsulei, iar vineri a semnat cu Ucraina un acord politic privind consolidarea relaţiilor politice. Liderii europeni, reuniţi într-un summit la Bruxelles, au anunţat totodată accelerarea eforturilor în vederea reducerii dependenţei energetice a Uniunii faţă de Rusia, scrie Mediafax.
Lista cuprinde, astfel, 33 de oficiali vizaţi de interdicţii de călătorie şi blocarea averilor pe teritoriul UE. Printre ei se află vicepremierul Dmitri Rogozin şi doi consilieri apropiaţi ai lui Putin, Serghei Glaziev şi Vladislav Surkov.
Valoarea acţiunilor a scăzut vineri în mod brusc, la Moscova, în contextul în care investitorii evaluează impactul sancţiunilor occidentale asupra economiei ruse. Două agenţii de rating au retrogradat perspectivele Rusiei de la stabil la negativ. De asemenea, Visa şi Mastercard au oprit serviciile pentru două instituţii financiare ruse, şi anume Bank Rossiya (afectată de sancţiuni americane) şi SMP Bank.
Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) a ratificat joi tratatul semnat marţi de către preşedintele Vladimir Putin cu liderii proruşi din Crimeea. Deputaţii au adoptat totodată o lege constituţională privind încorporarea Crimeii în teritoriul rus. Consiliul Federaţiei (Camera superioară) a ratificat vineri tratatul privind alipirea Crimeii la Rusia, sfidând comunitatea internaţională care nu recunoaşte acest acord.
24.04.2026
17:49
12.03.2026
11:36
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
28.04.2023
10:38
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
14.09.2026
15:42
14.09.2026
15:25
14.09.2026
15:19
14.09.2026
14:53
14.09.2026
14:45
14.09.2026
14:41
14.09.2026
13:56
14.09.2026
13:50
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"


















