Noul Guvern: unde dai şi unde crapă

Prezentul continuu

După cum era de aşteptat, Guvernul Gaburici a fost instalat cu voturile PCRM, preluând practic in corpore programul şi garnitura lui Leancă. Se confirmă astfel ipoteza noastră din editorialul de miercuri potrivit căreia fostul prim-ministru fusese sacrificat în numele atragerii comuniştilor în ecuaţia puterii fără a li se oferi portofolii ministeriale.

Greu de ucis

Oricât ar părea de paradoxal, noul Cabinet are şansa să-şi atingă obiectivele şi să-şi ducă mandatul până la capăt, chiar dacă nu are o majoritate parlamentară în spate. Premierul Chiril Gaburici şi coechipierii săi vor miza pe sprijinul implicit al PCRM şi PL. APME speră ca liberalii să voteze proiectele de legi proeuropene.

Totodată, ca să cadă, împotriva acestui Guvern trebuie demarată procedura parlamentară de retragere a mandatului acordat. Cine ar putea face asta? PL, PSRM sau, mai puţin probabil, PCRM.

Este greu de crezut însă că Mihai Ghimpu va vota cot la cot cu Igor Dodon contra Guvernului. În cel mai rău caz, liberalii, în cazul depunerii unei moţiuni de cenzură de către opoziţia socialistă, se vor abţine sau vor părăsi sala.

Aşa fiind, Cabinetul Gaburici este mai greu de ucis decât pare la prima vedere. Executivul ar putea să cadă doar în cazul unor fricţiuni interne în APME. Ca în 2013, de exemplu, când Guvernul Filat fusese dat jos cu voturile democraţilor şi comuniştilor.

Apropo, despre fricţiuni. Acestea au apărut deja în sânul PLDM. Iurie Leancă a declarat că votul împreună cu PCRM pentru Guvernul Gaburici ar fi „un pas înapoi pentru parcursul european” şi a dat de înţeles că ar putea părăsi Partidul Liberal Democrat din Moldova.

Spune una şi fumează alta

Deşi fostul premier, în cazul înlăturării sale de la putere, avea posibilitatea, după cum am arătat în unul din comentariile anterioare, să devină o figură pe cât de independentă, pe atât de puternică, el e pe cale să-şi spulbere şansa, întrucât îşi dă cu stângul în dreptul. Leancă riscă să repete destinul politic nefericit al lui Mihai Godea, care în cadrul partidului spunea una, iar în afara lui fuma alta.

Unde mai pui că poziţia sa, dincolo de faptul că trădează lipsă de curaj, frizează bunul-simţ. Dar dacă Guvernul minoritar Leancă 2, după ce l-a vizitat pe Voronin şi i-a cerut sprijinul, ar fi fost votat de PCRM, era să fie un pas înapoi în parcursul european sau nu?

Trebuie spus că ex-premierul nu este la primul derapaj. Solidarizarea lui cu Ponta în condiţiile în care PLDM era obligat de familia europeană a partidelor populare să-l sprijine pe Iohannis spune multe despre caracterul său.

Ca să nu mai vorbesc despre burzuluiala lui Leancă împotriva „proiectului de ţară” al lui Traian Băsescu. Culmea e că acum fostul premier, care s-a dedat unor atacuri antiunioniste, este idolatrizat chiar de un segment al unioniştilor. Intuiesc că această tentaţie a unor români basarabeni de a-şi face chipuri cioplite şi a le pune la icoană este abil speculată de forţele antiromâneşti care urmăresc distrugerea definitivă a partidei proeuropene în Republica Moldova.

Reîntoarcerea lui Leancă în vârful piramidei este, totuşi, posibilă. Ceva mai târziu, ce-i drept, abia după ce se vor şterge din memoria colectivă stângăciile pe care le-a comis în ultimul timp.

Nu-i exclus să renască mai devreme. În cazul în care Guvernul Gaburici nu va face faţă situaţiei, iar reformele din justiţie vor trena, îşi va spune cuvântul mesajul anticorupţie care doar prin gura lui Leancă s-a auzit mai desluşit pe scena politică. Valul nostalgiilor despre un premier care „a vrut, dar nu i s-a permis” ar fi în măsură să-l ridice sus în anumite condiţii. Dar asta este deja o altă poveste.