Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui

Prezentul continuu

Toată lumea se întreabă dacă nefericitele declaraţii ale ambasadorul SUA , James Pettit, vin din capul lui sau de la Washington. Am certitudinea că a vorbit pe propria-i răspundere, iar acum nu ştie pe unde să-şi scoată cămaşa.

Ce-a sperat şi ce a ieşit?

Afirmaţiile diplomatului american, potrivit cărora Republica Moldova n-ar fi România şi ar avea propria istorie, au provocat un adevărat seism în spaţiul public. Unda lui de şoc se propagă cu o viteză uluitoare în toate direcţiile.

Personalităţi de marcă de pe ambele maluri ale Prutului se arată revoltate de impertinenta lecţie de identitate naţională pe care ne-o dă ambasadorul Statelor Unite. Pe reţelele sociale se adună deja semnături pentru revocarea sa, iar senatorii de la Bucureşti i-au trimis un mesaj de protest secretarului de stat John Kerry.

Hărmălaie mare, monşer. Asta a urmărit James Pettit ? Mă îndoiesc.

Ce-a sperat şi ce a ieşit? Şi-a propus el să scandalizeze două state deodată – România şi Republica Moldova? Să comită o boroboaţă care să tulbure apele politice de la Chişinău şi aşa destul de agitate? Desigur că nu.

L-a luat gura pe dinainte

SUA vrea stabilitate între Prut şi Nistru. Dar şi perpetuarea cursului proeuropean. Nu încape discuţie.

De aceea ambasadorul american depune eforturi susţinute pentru a nu perturba situaţia politică şi a evita ruperea echilibrului social. Fără sprijinul său era dificil să fie dejucată urzeala Moscovei împotriva Republicii Moldova.

Deşi a criticat derapajele cleptocraţiei, el sprijină actuala guvernare, cu toate defectele ei, pentru a asigura continuitatea politicilor europene. Şi, bineînţeles, pentru a nu da apă la moară forţelor externe şi interne care, sub pretextul luptei cu oligarhia, caută să arunce în haos Republica Moldova.

Astfel stând lucrurile, el nu avea cum să-şi dorească să stârnească furtuni politice cu efecte imprevizibile. De unde şi concluzia că pe James Pettit l-a luat gura pe dinainte. A călcat prin străchini. A dat cu oiştea în gard, iar acum regretă cumplit.

Mai mult decât atât. Bănuiesc că este deja admonestat de Departamentul de Stat care l-a trimis la Chişinău să prevină eventuale cutremure politice, nu să facă tumbe riscante. Este limpede că limba lui James Pettit a vorbit fără el.

Să recuperăm istoria pierdută

Unde mai pui că precursorii săi la Chişinău aveau cu totul alte viziuni. Am discutat anterior cu destui diplomaţi americani acreditaţi în Republica Moldova şi nimeni dintre ei nu punea la îndoială faptul că Republica Moldova are o istorie, o cultură şi o limbă comună cu România.

Ca să nu mai spun că America e aliatul nostru natural. E ţara pe care ne putem baza.

De-a lungul anilor, oficialităţile de peste Ocean au transmis constant înspre Bucureşti şi Chişinău semnale de susţinere şi adeziune, nu de dezbinare. România pentru Washington este un prieten strategic care adăposteşte baze militare americane pe teritoriul său.

Secretarul de stat John Kerry, într-un mesaj de felicitare expediat cu ocazia zilei de 27 august, ne-a asigurat că SUA sprijină aspiraţiile populaţiei din Republica Moldova. Iar acum trei ani, în timpul scurtei sale şederi la Chişinău, şeful diplomaţiei americane ne îndemna să recuperăm istoria pierdută şi să revenim acolo unde am fost – în Europa.