De ce TÂLHARII de MILIARDE rămân în libertate?

Prezentul continuu

Câteva grupuri de indivizi au intrat dis-de-dimineaţă simultan în trei bănci şi au jefuit în total un miliard de dolari. Aproximativ a şaptea parte din Produsul Intern Brut al statului.

Fără măşti

Tâlharii nu aveau măşti. Nu şi-au tras câte un ciorap de damă pe faţă. Au acţionat la pont şi cu maxim tupeu. Identitatea lor poate fi lesne stabilită.

Nu au spălat putina. Nu au dat bir cu fugiţii peste hotare.

Nu se ascund sub pat sau în podurile caselor. Nu li se pierd urmele prin păduri. Nu se pitulează după garduri, ca să nu fie prinşi de forţele de ordine, pentru că nu-i urmăreşte nimeni.

Cu toţii sunt la vedere. Par bine mersi.

Au transferat banii furaţi în conturile mai multor companii off-shore şi au revenit la locurile de muncă. Îşi văd de treabă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Birourile lor se află chiar în băncile pe care le-au prădat. Unii dintre ei sunt remuneraţi din banii contribuabililor, deoarece au obligaţia să monitorizeze circulaţia capitalului din instituţiile financiare jefuite.

În ciuda acestui fapt, gangsterii nu numai că nu-s arestaţi şi încarceraţi, ei nu sunt nici măcar anchetaţi. Nu-i caută nici poliţia, nici procuratura. Poate doar mass-media.

Uneori, reporterii îi tachinează cu nişte întrebări mai mult sau mai puţin decente, iar ei răspund prompt, direct, fără să se eschiveze, de parcă nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Unii, în faţa camerelor de luat vederi, se complac în mironosiţe ale businessului bancar, alţii se frăsuiesc că ar fi deranjaţi fără niciun rost.

De ce nu se tem de justiţie?

Nu v-am spus până aici povestea unui thriller cu Bruce Willis. Jaful s-a produs, după cum bine vă daţi seama, ziua în amiaza mare, în statul numit Republica Moldova.

Despre dispariţia miliardului s-a aflat în momentul în care Banca Naţională a anunţat că trei instituții financiare de la Chișinău, reprezentând aproximativ o treime din activele bancare ale țării, au acordat împrumuturi în valoare totală de un miliard de dolari, ceea ce constituie aproximativ 15 la sută din PIB.

De atunci am intrat în gura lumii. Politicienii şi mass-media de pe tot mapamondul se minunează tare. Şeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, de exemplu, la prezentarea raportului de Progres al Republicii Moldova în 2014, declara contrariat că nu-şi poate explica „cum e posibil să furi o sumă atât de mare într-o țară atât de mică”.

Şi mai uimitor însă este faptul că prădătorii se plimbă imperturbabili prin Chişinău fără să le fie frică că vor fi deferiţi justiţiei. Unii dintre ei, ce-i drept, la început s-au văzut siliţi să răspundă la întrebările procurorilor, dar ulterior au fost lăsaţi în pace.

Este adevărat că detectivii financiari americani caută pe toate meridianele globului miliardul subtilizat. Dar tot atât de adevărat este şi faptul că ei au misiunea să afle unde s-au evaporat banii, pe mâinile cui au încăput şi, dacă vor avea noroc, să încerce să-i recupereze.

În ceea ce priveşte hoţii propriu-zişi, autorii din teren ai furtului, aceştia sunt arhicunoscuţi. Mecanismul de transferare a marilor sume de bani nu-i un secret pentru procurori. L-au învăţat precum tabla înmulţirii, deoarece adesea investighează circumstanţele unor afaceri financiare ilicite.

Cacealmaua

Ca o bancă să acorde împrumuturi comerciale sau să facă nişte transferuri consistente în valută forte e obligatorie semnătura Departamentului Operaţiuni şi Tranzacţii. Dar aceasta nu-i suficientă. Mai e nevoie de acceptul Departamentului Financiar. Şi de cel al Departamentului Credite. Nu are cum lipsi asentimentul Departamentul Audit Intern. Şi în fine, dar nu şi în ultimul rând, se impun semnăturile Departamentului de Evaluare a Riscurilor şi Oficiului de Securitate Bancară.

Când toate acestea cad de acord, pe fir intră Consiliul de Administraţie, certificând transferul. Persoanele care conduc respectivele diviziuni în Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank nu-s anonime. Ele sunt cunoscute justiţiei şi pot fi găsite şi încătuşate la faţa locului, întrucât nu şi-au luat tălpăşiţa, precum generalul Papuc.

De ce în acest caz nu sunt reţinuţi escrocii? De ce nu-s aduşi în arestul poliţiei? De ce nu sunt luaţi la ochi măcar? De ce nimeni nu-i interoghează ca să afle adevărul?

Faptul că cei care au şterpelit miliardul rămân în libertate în timp ce CNA face ravagii în sectorul sanitar, reţinând farmacişti şi directori de spitale, dovedeşte o dată în plus că în Republica Moldova îşi face de cap o justiţie selectivă. Dar şi o cleptocraţie politică rapace.

E la mintea oricui că lupta cu frauda şi corupţia nu-i decât o cacealma. Un tertip ieftin. O tentativă de a minţi poporul şi de a arunca praf în ochii partenerilor occidentali.