Două persoane au suferit arsuri după deflagrația unei butelii cu gaz, în UTA Găgăuzia
670
Două persoane au suferit arsuri în urma unei deflagrații provocate de o butelie cu gaz propan-butan. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 14 septembrie 2026, într-o gospodărie din satul Tomai, UTA Găgăuzia. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:13.
Potrivit informațiilor preliminare, deflagrația s-a produs din cauza unei scurgeri de gaz propan-butan de la o butelie defectă, aflată în interiorul bucătăriei de vară. În urma exploziei, au fost deteriorate tavanul, geamul și ușa de la intrarea în încăpere, care are o suprafață de 15 metri pătrați. Un incendiu în locuință nu s-a produs.
În urma incidentului, proprietara gospodăriei, o femeie în vârstă de 70 de ani, precum și fratele acesteia, în vârstă de 62 de ani, au suferit arsuri de gradul I și II la membrele superioare și în regiunea feței. Victimele au fost preluate ulterior de echipajul medical și transportate la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.
Toate circumstanțele producerii incidentului urmează să fie stabilite de specialiști.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează cetățenii asupra riscurilor utilizării buteliilor cu gaz propan-butan în locuințe.
Salvatorii recomandă evitarea exploatării și încărcării buteliilor în interiorul caselor. În cazul în care sunt utilizate, acestea trebuie amplasate în cutii metalice, în exteriorul locuințelor, la o distanță de cel puțin cinci metri de intrare. Totodată, buteliile de rezerva trebuie păstrate exclusiv în aer liber.
În cazul unei scurgeri de gaz sau al unui pericol de explozie, cetățenii sunt îndemnați să părăsească zona și să apeleze imediat Serviciul 112.
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















