Operatorii - DA, Ministerul Economiei - BA! „Vom obține un preț bun la importul energiei electrice”
1400
www.glasul-hd.ro Ministerul Economiei anunță că nu va permite majorarea tarifelor la energia electrică, solicită reducerea costurilor și dă asigurări că se va obține cel mai avantajos preț de achiziție și import al energiei electrice.
Potrivit unui comunicat emis de minister, cifrele vehiculate în presă privind valoarea majorării tarifului la energie electrică sunt speculative, iar Ministerul Economiei dezminte informația privind iminenta scumpire a energiei electrice. Reprezentanții Ministerului Economiei au informat că, în aceste zile, sunt realizate negocieri cu partenerii din Rusia și Ucraina. Ministrul Valeriu Lazăr a dat indicații întreprinderilor din sector pentru valorificarea resurselor interne în așa mod încât să fie reduse costurile operaționale.
În același timp, Valeriu Lazăr s-a arătat convins că negocierile purtate cu Rusia și Ucraina vor rezulta cu un preț avantajos la importul și achiziția energiei electrice, începând cu 1 aprilie. „Astfel, Ministerul Economiei își exprimă încrederea că majorarea tarifului de distribuție a energiei electrice către consumatori, solicitată de unii operatori, nu va fi necesară”, se concluzionează în comunicat.
Amintim că principalul furnizor de pe piață RED „Union Fenosa” a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ajustarea tarifelor ca urmare a devalorizării leului și a creșterii costurilor de distribuție și furnizare.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
13:36
13.11.2026
13:35
13.11.2026
13:33
13.11.2026
13:32
13.11.2026
13:06
13.11.2026
12:59
13.11.2026
12:33
13.11.2026
12:08
13.11.2026
11:58
13.11.2026
11:17
13.11.2026
11:06
13.11.2026
10:53
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor















