Mihai Ghimpu ÎMPĂRTĂȘEȘTE inițiativa liberal-democraților: „Vom VOTA. Să nu mai chinuim oamenii”
2996
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, susține că fracțiunea sa va vota pentru înfăptuirea reformei teritorial-administrative, care va duce la amânarea alegerilor locale generale.
„Vom vota. Nu mai putem şi nu avem dreptul să chinuim oamenii. Noi avem un aparat birocratic foarte mare. De aici nu avem bani, dar de colo, dacă facem o comparaţie, pe timpul judeţului, de exemplu, în judeţul Chişinău erau cinci raioane – Străşeni, Ialoveni, Criuleni, Anenii Noi şi Chişinăul – şi era un aparat de 200 de funcționari, acum la fiecare raion sunt câte 200, ba chiar câte 300. Deci, în loc de 200, avem 1 000”, a declarat Ghimpu pentru „Europa Liberă”.
Potrivit liberalului, oamenii nu ar trebui să se teamă de această reformă. „Noi trebuie să oferim cetăţeanului posibilitatea să rezolve toate problemele la primărie, să nu alerge la raion şi la Chişinău. Aceasta și înseamnă descentralizare, mai aproape de oameni. Cetăţeanul să-și rezolve problema în cadrul primăriei, dar să nu alerge la raion. Aceasta e o continuare a politicii sovietice, unde omul trebuie să vadă întotdeauna că el este primit, că trebuie să alergi, să te duci, un fel de politică de a-ți bate joc de oameni”, e de părere liderul liberalilor.
Sursa citată a mai amintit că acest subiect a fost discutat și la negocierile privind formarea unei alianțe proeuropene, formată din PLDM-PD-PL: „Atunci când am discutat subiectul acesta, se spunea că, dacă alegerile cad în iunie, ar fi bine să le facem în septembrie, că ar fi bine să facem această reformă. Dar domnul Lupu s-a împotrivit. Acum depinde ce discută ei între ei, fiindcă ei hotărăsc”.
Dacă se va ajunge la un vot privind această reformă, atunci ar fi firesc ca alegerile să fie amânate, consideră Ghimpu. „În cazul dat, trebuie să studiem, dar îmi pare că da. Fiindcă da, sunt alegeri locale, dar nu ţine de structura administrativă actuală. Se schimbă structura şi, odată ce se schimbă structura, noi ne conformăm legii noi. Adică, se face reforma şi apoi se stabilesc alegerile. Problema e cum va fi cu mandatul aleşilor locali, fiindcă le expiră mandatul. Dar cred că Parlamentul poate şi în privinţa aceasta prelungi mandatul”, a punctat liberalul.
Amintim că liberal-democratul Vlad Filat a propus ca această reformă să fie înfăptuită cât mai rapid, pentru că în caz contrar se vor mai pierde 4 ani, dar cel mai important câte 110 milioane de dolari anual. De asemenea, acesta a precizat că cele trei partide proeuropene trebuie să ajungă la un consens în privința acestei reforme.
Pe de altă parte, juriștii Asociației „Promo-LEX” sunt de părere că alegerile locale din acest an trebuie organizate în maximum trei luni de la expirarea mandatului actualilor aleși locali, adică până pe 4 septembrie.
30.01.2024
11:14
17.04.2020
10:35
04.12.2019
11:39
04.12.2019
11:03
16.07.2019
17:05
05.04.2019
15:14
29.03.2019
12:18
11.03.2019
12:19
15.02.2019
13:00
09.01.2019
09:40
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE


















