Maia Sandu are șanse să REVINĂ în Parlament în calitate de DEPUTAT. Un legislator de la PAS ar putea alege o altă funcție
9730
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Petru Frunze, care a candidat la alegerile locale generale din 20 octombrie curent, cap de listă, pentru funcția de consilier raional la Ialoveni din partea Blocului „ACUM”, ar urma să fie propus la funcția de președinte al Consiliului raional Ialoveni. Astfel, ex-premiera Maia Sandu are șanse să candideze pentru un nou mandat de deputat în circumscripția în care s-a impus anterior Frunze.
Potrivit surselor Realitatea.md, Petru Frunze ar urma să fie propus la funcția de președinte al raionului Ialoveni, iar în circumscripția nr.37, unde a câștigat acesta alegerile parlamentare din 24 februarie curent, să fie desfășurate alegeri noi, la fel cu propunerea unei candidaturi din partea PAS.
Actualmente, scrie sursa citată, se poartă negocieri privind susținerea candidaturii lui Petru Frunze la funcția de președinte al raionului Ialoveni.
Potrivit legii, Petru Frunze are la dispoziție 30 de zile, din data validării mandatului de consilier raional, pentru a decide ce funcție acceptă - cea de deputat pe care a deținut-o până la alegerile locale generale sau cea de consilier raional, deoarece sunt funcții incompatibile din punct de vedere juridic.
La 14 noiembrie curent, a avut loc prima ședință a Consiliului Raional Ialoveni.
Amintim că, la alegerile locale generale din 20 octombrie curent, Blocul „ACUM” a obținut în cadrul Consiliului Raional Ialoveni 16 mandate de consilieri din cele 33, PDM – 8, PLDM – 3, PSRM – 3, PCRM – 1, PPR – 1 și Partidul „Șor” – 1.
13.03.2026
14:29
899
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1249
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
11.03.2026
15:11
1104
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:43
1320
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
12:42
1363
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
10.03.2026
17:51
1324
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
1144
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
2264
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
14:03
1568
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
1105
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
14.03.2026
21:07
242
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
294
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
409
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
559
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
525
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1423
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
523
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
579
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
851
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
753
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
838
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
680
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
773
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
643
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
703
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
664
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
787
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
704
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
700
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
780
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
822
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
785
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
769
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
892
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1243
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














