Comisia Europeană laudă România: A oferit ajutor altor țări de 49 de ori în ultimul deceniu
885
România a devenit un adevărat scut pentru țările vecine și partenere afectate de dezastre. Prezentă joi la București, la sediul Inspectoratului General de Aviație, Hadja Lahbib, comisarul european pentru egalitate, pregătire și gestionarea situațiilor de criză, a prezentat o radiografie a implicării țării noastre în ultimul deceniu. România a cerut sprijin de zece ori, însă a intervenit în ajutorul altor state de aproape cinci ori mai mult.
Sistemul românesc de intervenție în situații de urgență a dobândit o recunoaștere importantă la nivelul Uniunii Europene. Prin experiența și capacitatea sa de reacție, Romania a devenit un partener pe care celelalte state se pot baza în momente dificile. Oficialul european a subliniat că generozitatea și rapiditatea salvatorilor români reprezintă una dintre valorile esențiale ale funcționării blocului comunitar.
„România a construit un puternic sistem de răspundere în caz de urgenţă, dar ce iese în evidenţă este asta: l-aţi pus la dispoziţia altora. În ultimii zece ani, România a cerut ajutorul prin Mecanismul de Protecţie Civilă de zece ori. În aceiaşi zece ani, România a răspuns la apelul altora de 49 de ori. De 49 de ori România a făcut un pas în faţă pentru a oferi asistenţă ţărilor aflate în nevoie. (...) Pentru asta este construit Mecanismul de Protecţie Civilă. Când o ţară este copleşită şi cere ajutor, Europa se mişcă repede, Mecanismul de Protecţie Civilă intră în acţiune. În ore, pompierii trec graniţe, avioane sunt ridicate la cer, echipele europene muncesc umăr la umăr cu echipele de intervenţie de la nivel naţional. Când o ţară cere ajutor, Europa răspunde”, a declarat Hadja Lahbib într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Inspectoratului General de Aviaţie.
Intervențiile echipajelor românești nu s-au limitat la stingerea incendiilor sau la operațiunile desfășurate în timpul inundațiilor. Salvatorii au contribuit și la gestionarea unor crize umanitare grave, demonstrând capacități logistice și medicale de excepție. Aceștia au transportat pacienți grav răniți sau bolnavi către spitale performante din mai multe țări europene.
„Nu este doar despre incendii sau inundaţii sau cutremure, este despre ducerea urgentă a oamenilor către îngrijirea medicală de care au nevoie. România a evacuat mai mult de 180 de pacienţi din Gaza, Ucraina, Macedonia de Nord şi Elveţia în spitale din toată Europa, incluzând 57 de copii din Gaza”, a spus oficialul european.
Contribuția pompierilor români s-a dovedit decisivă și în această vară, când incendiile de vegetație au cuprins sudul Europei mult mai devreme decât în anii precedenți. Trimiși din timp în zonele amenințate, salvatorii români au reprezentat o parte semnificativă a forței europene de intervenție rapidă.
„Anul acesta, sezonul incendiilor de vegetaţie a pornit devreme, la sfârşitul lunii aprilie. Şi au lovit puternic, vă asigur. Europa s-a pregătit şi ea din timp. Am prepoziţionat aproape 800 de pompieri din 14 ţări în zone cu risc ridicat înainte ca cele mai puternice incendii să izbucnească. România a trimis 200 dintre ei. Mai mult de unu din patru dintre toţi pompierii prepoziţionaţi în Europa au venit din România”, a conchis comisarul.
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















