Peter Magyar leagă deschiderea unor noi clustere de aderare la UE pentru Ucraina de garantarea drepturilor maghiarilor din Transcarpatia
1157
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a subliniat, joi, că Ucraina trebuie să adopte măsuri concrete pentru a garanta drepturile comunității maghiare din Transcarpatia înainte de deschiderea unor noi clustere de aderare la Uniunea Europeană.
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Bratislava, cu prilejul reuniunii Grupului de la Vișegrad, Peter Magyar a declarat că, în luna iunie, guvernele ungar și ucrainean au încheiat un acord politic privind drepturile maghiarilor din Transcarpatia. Acordul vizează domenii precum educația, cultura, folosirea limbii și administrația.
Cu toate acestea, măsurile concrete promise de partea ucraineană nu au fost încă aplicate.
Premierul ungar a menționat că Partidul Tisza, pe care îl conduce, a susținut deschiderea primului și celui de-al șaselea cluster. În opinia sa, alte capitole de negociere ar trebui deschise numai după îndeplinirea criteriilor de aderare și obținerea unor progrese clare.
Magyar a dat drept exemplu situația Serbiei, care a început procesul de aderare la Uniunea Europeană în urmă cu 12 ani. Până în prezent, pentru Serbia au fost deschise doar două dintre cele șase clustere. Totodată, el a amintit că în Serbia trăiesc aproape 300.000 de maghiari.
Mulți dintre aceștia fac naveta în Ungaria pentru muncă sau studii și sunt nevoiți să petreacă adesea ore întregi la coadă la frontiera Schengen.
„Din acest motiv (...) și din onestitate, nu este corect faptul că toată lumea cere acum să deschidem clustere pentru Ucraina, deși nu există niciun progres în negocierile privind primul și al șaselea cluster”, a arătat Peter Magyar.
Premierul ungar a mai afirmat că ar fi nedrept ca Ucraina să avanseze mai rapid în procesul de aderare la Uniunea Europeană decât statele candidate care îndeplinesc de mulți ani condițiile de aderare.
„Acesta este un proces de foarte lungă durată și nu este nicidecum sigur că va avea succes în cele din urmă”, a mai spus șeful guvernului ungar, Peter Magyar.
Amintim că Ucraina a declarat încă din 2023 că este pregătită să ajungă la un acord cu Ungaria privind îndeplinirea cerințelor UE referitoare la protecția drepturilor minorităților naționale.
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















