Magistrații „EXCELENȚI”
4285
yupi.md Colegiul pentru evaluarea performanțelor judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a prezentat rezultatele verificărilor inițiate în cazul a 28 de judecători din cadrul Curții Supreme de Justiție.
Deși majoritatea cetățenilor R. Moldova se declară în sondaje nemulțumiți de situația din sistemul judecătoresc, evaluările arată contrariul. Toți magistrații de la CSJ au fost apreciați cu calificativul „EXCELENT” de către Colegiul de evaluare.
În cazul fiecărui judecător s-a ținut cont de rata de soluționare a dosarelor, de respectarea termenelor rezonabile în procesul de înfăptuire a justiției, respectarea termenului de redactare a hotărârilor, respectarea eticii profesionale, lipsa abaterilor disciplinare, numărul dosarelor ajunse la CEDO, cunoașterea limbilor străine și cunoștințele din domeniul tehnologiilor informaționale.
În urma evaluării, toți magistrații de la CSJ au adunat peste 80 de puncte, fapt care a permis Colegiului să le acorde calificativul „EXCELENT”.
Potrivit deciziilor Colegiului de evaluare, majoritatea judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție au avut în ultimii șase ani dosare care au ajuns să fie examinate de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Din 28 de magistrați, doar șase nu au avut niciun dosar la CEDO (Iurie Diaconu, Ion Arhiliuc, Elena Covalenco, Constantin Gurschi, Mihai Poalelungi și Svetlana Filincova). Alți cinci judecători au avut câte două dosare la CEDO (Vera Macinscaia, Iurie Bejenaru, Sveatoslav Moldovan, Dumitru Visternicean și Valentina Clevadi). Restul magistraților au avut câte un dosar ajuns obiect de examinare la CEDO.
21.01.2025
15:58
02.02.2024
10:31
24.01.2024
12:30
16.11.2023
10:58
13.06.2023
09:59
30.03.2023
10:48
23.03.2023
13:13
17.03.2023
13:31
14.02.2023
10:20
06.09.2022
10:59
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















