Premierul Recean a scos în vileag numele a doi JUDECĂTORI, care ar tergiversa tragerea la răspundere a unor persoane implicate în FURTUL MILIARDULUI, inclusiv Plahotniuc: „Haideți să dăm tot la colhoz, căci acolo se fură și nimeni nu e responsabil…”
3359
Prim-ministrul Dorin Recean a arătat astăzi cu degetul spre două judecătoare, care ar tergiversa intenționat tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în frauda bancară, inclusiv a fugarului Vladimir Plahotniuc. Criticat anterior de Asociația Judecătorilor din R. Moldova că ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat când a criticat public alți magistrați, Recean a menționat că nu va ezita să spună numele judecătorilor care ar emite decizii ilegale.
Potrivit lui Recean, judecătoarele Angela Catană și Ludmila Beșliu ar încerca, prin deciziile luate zilele trecute, să acopere frauda bancară.
„Una dintre problemele pe care trebuie să le rezolvăm, și nu de aceea că trebuie să ne integrăm în Uniunea Europeană, este reforma justiției și curățarea justiției. Eu am observat reacțiile publice data trecută, dar voi continua să dau nume. Judecătoarea Angela Catană a dispus că Banca Națională a Moldovei (BNM) este civilmente responsabilă în dosarul legat de frauda bancară, acolo unde procurorii învinuiesc factorii decizionali din BNM că au admis și au contribuit la furtul miliardului. Să vă explic ce înseamnă civilmente: Ion fură de la Vasile, Vasile caută justiție și se adresează justiției, iar justiția dispune că nu Ion să acopere prejudiciul lui Vasile, dar familia lui Vasile să achite prejudiciul. Asta e complet inacceptabil într-o societate normală”, a menționat Recean în cadrul ședinței Guvernului R. Moldova.
Premierul s-a referit și la judecătoarea Ludmila Beșliu, care a dispus ca o cauză de învinuire a lui Vlad Plahotniuc să fie comasată și conectată la o altă cauză aflată pe rolul instanței din anul 2021, în care șapte persoane acuzate în dosarul care vizează frauda bancară au statut de inculpat. Decizia a fost luată la cererea avocaților lui Plahotniuc.
„O mai avem și pe judecătoarea Ludmila Beșliu, care a decis că dosarul unui inculpat în „furtul miliardului”, Plahotniuc, să fie comasat la un dosar mai mare. Asta cum era anterior: haideți să dăm tot la colhoz, căci acolo se fură și nimeni nu e responsabil. Or intenția este ca toate aceste procese să se deruleze la nesfârșit. Voi continua să dau nume, indiferent câte proteste și nemulțumiri vor fi de la diferite asociații, care în loc să se ocupe de integritatea procesului... Eu nu am văzut ca lumea să iasă cu declarații și să spună foarte clar când judecătorii greșesc. Eu vreau să încurajez judecătorii onești, judecătorii curajoși să facă un pas înainte și noi gradual să curățim justiția de corupție”, a conchis Recean.
Amintim că Dorin Recean a fost taxat dur de Asociația Judecătorilor din R. Moldova, după ce premierul a îndemnat societatea, în debutul ședinței Guvernului din 13 decembrie 2023, să rețină numele a trei magistrați de la Curtea de Apel Chișinău, care au anulat decizia Comisiei Situații Excepționale (CSE) din 3 noiembrie curent prin care Partidul „Șansă”, afiliat fugarului Ilan Șor, a fost exclus din alegerile locale generale din 5 noiembrie.
13.10.2025
13:06
17.09.2025
15:55
29.08.2025
09:42
26.02.2025
09:50
12.02.2025
12:15
31.01.2025
11:30
30.01.2025
16:14
30.01.2025
13:59
29.01.2025
09:53
27.01.2025
15:30
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















