Cele două membre ale CSM care ar fi admis conflict de interese atunci când l-au votat pe Clima în fruntea Curții de Apel Chișinău, o acuză pe Maia Sandu că „nu s-a documentat”
3588
Carolina Ciugureanu-Mihailuță și Elena Belei, membre ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), califică drept „eronate și total lipsite de substrat factologic” informațiile din partea de motivare a decretului semnat de președinta Maia Sandu privind revocarea decretului din 2 septembrie 2020 de numire lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău (CAC).
Maia Sandu a invocat încălcări de procedură și conflicte de interese admis de cele două membre ale CSM în ceea ce privește avansarea lui Clima la Curtea de Apel Chișinău. Mai exact, șefa statului susține că Vladislav Clima era, la momentul votului în CSM, judecător într-o cauză ce-l viza pe fostul judecător Mihail Ciugureanu, tatăl membrului CSM Carolina Ciugureanu-Mihailuță care l-a susținut pe Clima, iar un alt membru al Consiliului, Elena Belei, era conducătorul științific al doctorandului Clima.
Cei doi membri ai CSM resping acuzațiile prin intermediul unei declarații făcute publice astăzi, în care arată, printre altele, că pe 28 iulie 2020, când CSM a decis câștigătorul la funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, nu exista nicio certitudine în privința componenței completului de judecată în cauza în care era vizat fostul judecător Ciugureanu.
„La momentul desemnării lui Vladislav Clima în calitate de membru al completului de judecată, aspectul conflictului de interese a intrat în terenul dumnealui. Vladislav Clima a declarat abținere de la examinarea cauzei respective, abținere respinsă de judecătorii Curții de Apel Chișinău, pe motivul neconstatării conflictului de interese. Mai mult, CSM, invocând prezența conflictului de interese, a solicitat recuzarea lui Vladislav Clima, solicitare respinsă de asemenea, pe același motiv”, cităm din declarația menționată.
Totodată, Elena Belei susține că, pe 28 iulie 2020, când a avut loc concursul public, doctorandul Vladislav Clima nu avea conducător științific. Procedura de confirmare a Elenei Belei în calitate de coordonator științific al doctorandului Clima Vladislav a fost demarată în data de 24 septembrie 2020.
„Regretăm faptul că în lupta politico-electorală, actorii implicați nu se documentează cu diligență în privința unor circumstanțe lansate în spațiul public și se lasă manipulați de către cei rău intenționați”, se mai arată în declarația semnată de Carolina Ciugureanu-Mihailuță și Elena Belei, care resping pretinsul conflict de interese invocat de șeful statului.
21.01.2025
15:58
2243
CSM a reluat procedura disciplinară în privința a trei judecători în demisie de la CSJ, după ce aceștia au anulat hotărârile Comisiei „pre-vetting” în privința a 21 de magistrați
02.02.2024
10:31
2549
Igor Grosu, nemulțumit de activitatea CSM și de viteza de „autocurățire” a sistemului de justiție. Un instrument similar combaterii SPIONAJULUI pe interior ar putea fi aplicat și în lupta împotriva CORUPȚIEI: „Noi nu avem timp…”
13.06.2023
09:59
3115
„Este nevoie de CONDAMNĂRI în cazurile de mare corupție”. Maia Sandu, discuții cu noii membri ai CSM: „Sistemul trebuie CURĂȚAT cât mai rapid de judecătorii corupți, care pun în pericol existența R. Moldova ca stat”
30.03.2023
10:48
1759
Comisia „pre-vetting” a FINALIZAT evaluarea candidaților non-judecători la funcții în CSM. Doar TREI candidați din 12 au promovat testul de integritate, iar activitatea CSM-ului va rămâne în continuare BLOCATĂ
17.03.2023
13:31
3375
Discursul SINCER al unei judecătoare, care pretinde la funcția de membră a CSM: „Interesul meu primordial nu este ca să fiu aleasă, dar să avem un sistem judecătoresc PUTERNIC, am interesul ca societatea să ne privească ca fiind persoane DEMNE”
14.02.2023
10:20
3284
DECIS // Adunarea Generală a Judecătorilor va avea loc pe 17 martie 2023
01.06.2021
10:44
2797
Incertitudine la Curtea de Apel Chișinău: Maia Sandu a anulat decretul de numire a lui Vladislav Clima în fruntea instanței, iar CSM nu a desemnat un președinte interimar în locul acestuia
29.05.2021
09:23
4849
Maia Sandu ar fi GREŞIT când a anulat DECRETUL de numire a lui Vladislav Clima la şefia Curţii de Apel Chişinău. Gribincea: "Nu știu cine v-a dat sfatul, dar o SABOTARE mai bună nici nu poate exista"
28.05.2021
15:39
4036
DOC // Președinta Maia Sandu a ANULAT decretul lui Igor Dodon prin care Vladislav Clima a fost numit președinte al Curții de Apel Chișinău: „CSM a încălcat procedurile”
28.05.2021
13:23
3956
VIDEO // O nouă MINCIUNĂ marca Dodon: O acuză pe Maia Sandu că ar fi comis un abuz atunci când a mers la ședința CSM, dar dânsul a procedat la fel în 2019. Socialistul a afirmat în DIRECT că nu a mers niciodată la CSM, însă există DOVEZI
23.05.2026
21:08
113
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
290
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
551
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
437
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
484
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
426
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
490
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
558
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
590
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1141
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
756
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
822
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
930
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
864
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
882
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
743
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
928
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
865
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
940
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
793
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
22.05.2026
11:34
1310
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
22.05.2026
10:45
741
HMD lansează în India smartphone-ul Vibe 2 5G cu chatbotul local Indus integrat pentru a cuceri piața vorbitoare de limbi regionale
22.05.2026
10:17
963
Plan strategic la Beijing: R. Moldova și China vor elabora rute turistice comune pentru a valorifica uriașul potențial al turiștilor chinezi
22.05.2026
09:57
1147
ALERTĂ ÎN CHIȘINĂU // Tentativă de răpire a două minore în sectorul Buiucani: Suspectul a fost reținut
22.05.2026
09:48
911
Ludmila Catlabuga promovează la Roma parteneriate agroalimentare Moldova–Italia și noi investiții în sectorul horticol
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.84
1 RUB
0.25
1 UAH
0.39




Inapoi














