Liderul PLDM pleacă în SUA: „Voi susține cauza viitorului european al R. Moldova”
2006
Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, pleacă astăzi într-o vizită la Washington, la invitaţia Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, iar mâine va participa la sesiunea comună a Congresului cu privire la situaţia din Ucraina. Totodată, liderul liberal-democraților va avea întrevederi cu mai mulți oficiali americani, inclusiv cu senatorii John McCain şi Ben Cardin.
„Zilele următoare sunt foarte importante, în contextul dezbaterilor privind politica externă a SUA pentru regiunea noastră şi este esenţial ca R. Moldova să fie reprezentată la această dezbatere. Sunt fericit să susţin cauza viitorului european al R. Moldova şi să pot contribui la promovarea sprijinului american pentru ţara noastră”, a spus Vlad Filat, citat într-un comunicat de presă al formațiunii.
Liderul PLDM a accentuat că parteneriatul şi susţinerea SUA va fi una esenţială pentru paşii imediat următori pe care R. Moldova îi va întreprinde în parcursul său european.
„PLDM crede cu tărie în viitorul european al R. Moldova şi este important ca acest proces să continue în perioada electorală în care intră ţara”, a menţionat Vlad Filat.
Amintim că, în perioada 18-24 mai 2014, preşedintele PLDM a mai efectuat o vizită în SUA, în cadrul căreia s-a întâlnit cu reprezentanţi ai administraţiei americane, congresmeni şi senatori, cu conducerea IRI, USAID şi German Marshall Fund of theUnited States, cu diaspora moldovenească şi a ţinut un discurs public la Consiliul Nord-Atlantic.
20.05.2024
15:14
3821
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
02.08.2021
09:59
4255
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3571
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
13.05.2021
09:59
3004
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
17.09.2020
10:43
2771
Controversata CIRCULARĂ aprobată de CEC, contestată la Curtea de Apel Chișinău: „Aceasta este neconstituțională și ABUZIVĂ. Solicităm instanței anularea ei”
11.09.2020
11:21
2364
Filat susține că a revenit în POLITICĂ pentru a readuce PLDM-ul în Parlament și în procesul decizional al R. Moldova: „Orice om are dreptul la încă o șansă. În cazul meu, eu nu aș vedea care este bariera morală pe care trebuie s-o depășesc”
02.09.2020
10:19
6598
Igor Dodon și Renato Usatîi, COORDONAȚI de Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRILE lui Vlad Filat despre rolul actualului președinte: „Nu o să uit niciodată nici comportamentul lui”
20.08.2020
15:20
3492
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4851
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
26.05.2020
13:00
7891
Un nou MESAJ de la Vlad Filat: „Luați de valul LUPTELOR interne, R. Moldova riscă să se sectizeze, să fie absolut decuplată de reașezările care au loc în jurul nostru. Un stat unde țâfna și rânza înlocuiesc mintea”
18.03.2026
23:51
378
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
379
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
339
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
438
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
412
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
437
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
449
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
475
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
500
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
466
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
469
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
502
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
471
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
467
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
516
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
565
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
632
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
565
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
607
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
569
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
575
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
549
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
838
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
517
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
621
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














