Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
1553
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a efectuat marți, 17 martie, o vizită de lucru în raionul Ungheni, unde s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor instituții de învățământ aflate în proces de modernizare în cadrul Programului „Școlilor Model”. În municipiu sunt planificate intervenții majore de transformare a infrastructurii educaționale, realizate cu suportul Băncii Mondiale, Băncii Europene de Investiții și al Guvernului Norvegiei, în parteneriat cu PNUD.
Transformarea instituțiilor vizează renovarea integrală a clădirilor școlare și reorganizarea funcțională a spațiilor. Sunt prevăzute dotări cu echipamente moderne și amenajarea teritoriului aferent, în conformitate cu conceptul de școală model. Acest concept are drept scop crearea unor spații educaționale moderne, sigure, incluzive și atractive pentru elevi, dar și pentru cadrele didactice. Astfel, școlile urmează să devină nuclei de inovație pentru întreaga comunitate.
Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Ungheni este una dintre instituțiile incluse în Rețeaua Școlilor Model și a fost una dintre destinațiile vizitei ministrului. Renovarea instituției, susținută de Guvernul Norvegiei, a demarat în 2025. În prezent se desfășoară lucrările de reparație a acoperișului, iar institutia beneficiază deja de mobilier nou și echipamente IT, finanțate de Banca Mondială. În acest context, ministrul a subliniat importanța investițiilor atât din partea statului, cât și a partenerilor de dezvoltare pentru creșterea calității educației și pentru asigurarea unor condiții demne de secolul XXI.
O altă școală care beneficiază de sprijinul statului este Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Ungheni. Pentru dezvoltarea infrastructurii acestei instituții au fost alocate aproximativ 10 milioane de lei din surse bugetare. Dan Perciun a discutat cu conducerea liceului despre perspectivele de transformare a acestuia într-o școală model pentru regiune. Au fost abordate direcțiile de modernizare, prioritățile comunității școlare și modul în care investițiile vor contribui la îmbunătățirea rezultatelor elevilor.
În cadrul vizitei la Ungheni, ministrul a participat și la evenimentul de lansare a spațiului de fabricație digitală FabLab de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, o altă instituție din Rețeaua Școlilor Model. FabLab-ul a fost dotat cu echipamente de ultimă generație, menite să sprijine dezvoltarea competențelor STEAM, digitale și antreprenoriale ale elevilor. Acest tip de spațiu oferă oportunități practice de învățare, stimulând creativitatea, inovația și munca în echipă.
Tot la acest liceu, ministrul Perciun s-a întâlnit cu elevii mentori implicați în campania „Matematica de la egal la egal”. Dan Perciun le-a mulțumit elevilor pentru dorința de a se implica voluntar în această campanie și și-a exprimat încrederea că tinerii mentori îi vor ajuta pe colegii lor să își consolideze cunoștințele la această disciplină. El a subliniat că astfel elevii vor căpăta mai multă încredere în forțele proprii și, în final, își vor îmbunătăți performanțele școlare.
Pe parcursul lunilor aprilie și mai, elevii din clasa a IX-a vor beneficia de lecții gratuite de matematică, ghidați de colegii lor din clasele a XI-a și a XII-a. Aceste lecții au scopul de a-i pregăti pentru examenele de absolvire a gimnaziului și sunt adaptate nevoilor lor concrete. Prin acest model de învățare de la egal la egal se urmărește nu doar creșterea rezultatelor la matematică, ci și consolidarea solidarității și a colaborării între elevi.
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:11
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
13:48
28.10.2026
13:27
28.10.2026
13:22
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:31
28.10.2026
15:11
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
13:48
28.10.2026
13:27
28.10.2026
13:22
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
12:53
28.10.2026
12:46
28.10.2026
12:45
28.10.2026
12:41
28.10.2026
12:22
28.10.2026
11:43
28.10.2026
11:42
28.10.2026
11:02
28.10.2026
10:18
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României


























