Stiri

Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat

Actualitate 18.03.2026 14:25 Vizualizări1742
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat

CHIȘINĂU – Procuratura Anticorupție anunță că, la data de 18 martie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în cauza penală în care cinci inculpați au fost recunoscuți vinovați de cauzarea de daune în proporții deosebit de mari, care nu constituie o însușire. Totuși, aceștia au fost eliberați de pedeapsa penală din cauza intervenirii prescripției atragerii la răspundere penală.

Potrivit probelor acumulate de Procuratura Anticorupție, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție, în perioada 2017–august 2018, cei cinci inculpați ar fi organizat și desfășurat activități ilegale în domeniul jocurilor de noroc. Ei ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu estimat la 19 000 000 de lei.

Mai exact, ar fi fost pusă la cale o schemă de evitare a obligațiilor legale de licențiere și taxare. Inculpații ar fi ocolit plata taxei anuale de 600 000 de lei pentru fiecare masă de joc. Inițial ar fi operat trei mese, ulterior numărul acestora ajungând până la opt mese.

În acest mod, bugetul de stat ar fi fost privat de încasări importante. Cei cinci ar fi organizat jocuri de poker pe bani în două localuri din municipiul Chișinău. Activitatea, deși prezentată altfel, întrunea în realitate toate caracteristicile unui cazinou.

Pentru a ascunde natura ilegală a acestor acțiuni și pentru a evita plata taxelor aferente, activitatea ar fi fost prezentată drept una sportivă. Inculpații ar fi utilizat inclusiv o asociație obștească drept acoperire formală, astfel încercând să mascheze jocurile de noroc ca fiind competiții sportive.

Activitatea ar fi fost desfășurată în mod organizat și prin înțelegere prealabilă. Fiecare participant din grup avea un rol bine determinat, iar între ei exista coordonare în realizarea schemei ilegale.

Prin sentința din 18 martie, instanța a dispus admiterea integrală a acțiunii civile înaintate de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova. A fost decisă încasarea, în mod solidar, de la cei cinci inculpați, a sumei de 4 800 000 de lei cu titlu de prejudiciu material, 6 089 621,76 lei cu titlu de dobândă de întârziere și 4 269 580 de lei cu titlu de inflație, calculate din suma prejudiciului material.

Totodată, din contul unuia dintre inculpați a fost dispusă încasarea sumei de 1 200 000 de lei cu titlu de prejudiciu material. Instanța a mai stabilit în privința acestuia 1 522 405,32 lei cu titlu de dobândă de întârziere și 1 067 395 de lei cu titlu de inflație, sumele fiind calculate din valoarea prejudiciului material.

Sechestrul aplicat la faza de urmărire penală asupra mijloacelor bănești și asupra bunurilor deținute de către inculpați a fost menținut de instanță, pentru a garanta recuperarea prejudiciului stabilit.

Pe tot parcursul examinării cauzei penale, inculpații nu și-au recunoscut vinovăția. Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la data pronunțării.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.44 1 RON 3.82 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri