Judecătorii ruşi, REGII ŞOSELELOR: pot conduce beţi, poliţia nu le poate face nimic
2819
foto simbol Poliţia rusă nu va mai avea dreptul să-i aresteze pe judecătorii care au comis infracţiuni în trafic, chiar dacă se urcă la volan în stare de ebrietate, conform unui amendament al codului rutier care a intrat în vigoare săptămâna trecută, relatează France Presse, citat de Agerpres.
Noul cod rutier, publicat în Monitorul Oficial rus, interzice poliţiei rutiere să le retragă permisul de conducere judecătorilor, să-i supună etilotestului pentru stabilirea alcoolemiei şi chiar să le întocmească un proces verbal în cazul unei infracţiuni rutiere.
Singura posibilitate care-i rămâne unui polițist care chiar vrea să-şi facă treaba este să întocmească un raport despre infracţiunea comisă, care ar urma să fie transmis Ministerului Justiţiei.
Un astfel de regim preferenţial există deja în codul rutier rus, dar se aplica numai procurorilor. Acesta este în primul rând menit să „împiedice poliţia să exercite presiuni asupra procurorilor”, aşa cum a subliniat procurorul general al Rusiei, care a iniţiat măsura.
Decizia a stârnit numeroase comentarii negative, mai ales din străinătate, în condiţiile în care Rusia este una dintre ţările cu valori record ale mortalităţii rutiere, tocmai din cauza şofatului în stare de ebrietate, dar şi a infrastructurii proaste.
Aproximativ 20.000 de oameni mor anual pe şoselele din Rusia.
28.03.2025
17:14
12.03.2024
11:14
24.01.2024
12:30
16.11.2023
10:58
23.03.2023
13:13
26.04.2022
10:12
15.10.2021
09:41
14.12.2020
14:29
01.12.2020
10:11
30.04.2020
14:24
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















