DOSARE // CORUPȚII din R. Moldova scapă, de regulă, cu AMENZI: Câte persoane au fost condamnate la ÎNCHISOARE în anul trecut
3057
Pe parcursul anului trecut, instanțele de judecată din R. Moldova au trimis la închisoare doar două persoane găsite vinovate pentru acte de corupție, alte două fiind condamnate la închisoare și plata unei amenzi.
Alte 30 de persoane au fost condamnate la închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei, 18 dintre care au fost obligate să plătească și amenzi.
Cei mai mulți condamnați, însă, au scăpat cu niște amenzi - 56 de persoane.
Datele se conțin într-un studiu al Curții Supreme de Justiție (CSJ) care a analizat 97 de hotărâri judecătoreşti, pronunţate în anul trecut în privinţa a 105 persoane. Studiul cuprinde informaţii rezultate din analiza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile privind infracţiunile de corupţie, pronunţate în anul 2016, și constată că atât instanţele de fond, cât şi cele de apel stabilesc pedepse „prea blânde în raport cu caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei sau nu dau o apreciere cuvenită principiilor generale de aplicare a pedepsei stabilite”.
Potrivit CSJ, 83% dintre condamnați sunt bărbaţi, 60% au studii superioare, vârsta medie a acestora este cuprinsă între 35-50 de ani, 21% dintre corupție activau în cadrul organelor de drept sau justiţiei, 30% - într-o autoritate publică sau în cadrul unei instituţii medicale şi de învăţământ, 5% - în sectorul privat, iar 44% dintre inculpaţi nu erau angajaţi în câmpul muncii.

Douăzeci și două dintre dosarele de corupție examinate în instanță vizau angajați din sistemul justiţiei şi al organelor afacerilor interne au fost 22 cazuri, alte 14 - din cel al securității bugetului şi patrimoniului public sau întreprinderi de stat. Totodată, 12 cazuri vizau angajați din administraţia publică locală şi serviciilor desconcentrate, lase cazuri - din învăţământ, câte cinci - din sectorul privat și medicină etc.

Studiul CSJ concluzionează că „instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că sentinţa de condamnare trebuie să se bazeze pe probe exacte, când toate versiunile au fost verificate, iar divergenţele apărute au fost lichidate şi apreciate în mod corespunzător”.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
13.08.2026
20:32
13.08.2026
19:31
13.08.2026
19:14
13.08.2026
19:13
13.08.2026
18:50
13.08.2026
18:19
13.08.2026
18:15
13.08.2026
18:14
13.08.2026
17:48
13.08.2026
17:29
13.08.2026
17:18
13.08.2026
17:05
13.08.2026
16:28
13.08.2026
16:15
13.08.2026
15:55
13.08.2026
15:52
13.08.2026
15:22
13.08.2026
14:50
13.08.2026
14:35
13.08.2026
14:16
13.08.2026
14:13
13.08.2026
14:03
13.08.2026
13:55
13.08.2026
13:53
13.08.2026
13:48
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
Trump, confruntare tensionată la Camp David cu şeful Pentagonului pe tema stocurilor critice de rachete şi penuriei de muniţie
Ce au descoperit cercetătorii după ce o rachetă SpaceX s-a prăbușit pe Lună
Lanț de incidente la giganții tehnologici: cum au scăpat modelele de inteligență artificială de sub control în mediile de testare
Rusia susține că a doborât 605 drone ucrainene în 20 de regiuni și Crimeea, atac masiv asupra unui centru Wildberries și în Iaroslavl


















