Declarație SUPRINZĂTOARE a lui Andrian Candu: „Ca cetățean ROMÂN, poate ajung în Parlamentul României. Poate vom ajunge în situația în care nu ne vom mai da seama că suntem în două state”
12593
Spicherul Andrian Candu susține că nu vede nicio problemă în faptul că fostul președinte al României, Traian Băsescu, ar putea ajunge cu Partidul Unității Naționale (PUN) în Legislativul de la Chișinău, în cazul în care își va recăpăta cetățenia R. Moldova. De asemenea, președintele Parlamentului nu exclude că și dânsul ar putea ajunge în Parlamentul de la București.
Vicepreședintele Partidului Democrat (PD) susține că formațiunea pe care o reprezintă este gata să se așeze la masa discuțiilor cu toate partidele prooccidentale din R. Moldova, inclusiv cu PUN-ul lui Anatol Șalaru și Traian Băsescu. În niciun caz, PD nu va face o coaliție cu PSRM după alegerile din 2018, a dat asigurări Candu în cadrul unei emisiuni de la TVC 21.
„Să ne imaginăm că în viitorul Parlament acced PD, PSRM și PAS. Cei din PSRM nu au majoritate, iar noi împreună cu PAS avem. Ar trebui să ne așezăm la masa de discuții și să lucrăm la un acord al coaliției, la programul de guvernare… Ce, o să te ridici și o să spui că nu te interesează, că nu dorești să ne vezi în ochi? Noi suntem gata să stăm la aceeași masă cu Maia Sandu și cu Năstase. Când e vorba de viitorul acestei țări, trebui să lăsăm la o parte emoțiile. Eu chiar pot să-mi imaginez, așa cum ați spus, situația în care Năstase să fie spicher, iar Plahotniuc – premier. Dacă e vorba de viitorul țării, atunci da. Dacă nu vom ajuge la un acord, atunci asta înseamnă alegeri parlamentare anticipate. Poate nici mie nu-mi plac Maia Sandu și Năstase ca persoane, dar avem aceleași viziuni. Dacă noi nu vom reuși să ajungem la un acord, atunci alegătorii vor fi foarte dezamăgiți. La rândul lor, alegătorii socialiștilor vor fi bucuroși și ar putea să fie deja prea târziu. Ne vom trezi prin martie-aprilie 2019, sper să nu se întâmple așa, cu socialiștii la guvernare. Atunci și Sandu, Candu, Plahotniuc și Năstase în opoziție și nu vom mai putea duce republica mai aproape de UE. Eu în așa țară nu voi mai vrea să trăiesc”, a precizat Andrian Candu.
Democrații sunt gata să se așeze la aceeași masă de negocieri și cu reprezentanții PUN, în cazul că aceștia vor ajunge în Parlament. „Ei au șanse să crească, mai ales că există potențial electoral pe segmentul în care s-au plasat. Ei sunt prooccidentali și noi vom face alianță doar cu partidele prooccidentale. Nu mă deranjează dacă domnul Băsescu obține cetățenia și va ajunge în Parlamentul de la Chișinău. Are acest drept, precum și eu, în calitate de cetățean român, pot ajunge în Parlamentul României. Cine știe… Ar fi interesant să fii deputat și în Parlamentul R. Moldova și în cel al României”, a subliniat spicherul.
Oficialul nu a confirmat, dar nici nu a infirmat faptul că ar fi unionist, dar a precizat că putem ajunge în situația în care să nu ne mai dăm seama că trăim în două state diferite.
„Viziunile în privința Unirii sunt diferite în rândurile PD. Consider că sunt legături foarte mari între România și R. Moldova. Două state mai apropiate precum România și R. Moldova nu mai există în lume. Sunt state care trebuie să se completeze și să se ajute reciproc. Prin anumite proceduri de integrare a unor procese, lucrurile s-ar putea croi în așa fel, încât sistemul să funcționeze la fel în România și R. Moldova… Poate vom ajunge în situația în care nu ne vom mai da seama că suntem în două state diferite”, a adăugat Andrian Candu.
Sursa citată a mai adăugat la acest subiect că în PD sunt oameni care sunt mai puțin pro-România, dar sunt și mulți care sunt pro-România. „Ce înseamnă că domnului Dumitru Diacov nu i-ar plăcea declarația pe care am făcut-o? În PD există democrație. În PD sunt oameni care cred că vorbim „limba moldovenească”, dar sunt și oameni care cred că e limba română. Eu așa cred și e evident acest lucru. Anume în asta constă frumusețea PD. Prin diversitate suntem uniți, exact deviza UE”, a conchis fruntașul PD.
12.07.2022
14:42
5141
VIDEO // Primele DECLARAȚII făcute de Andrian Candu, după ce procurorii au descins cu PERCHEZIȚII în locuința sa
19.02.2021
15:59
7640
Candu o îndeamnă pe Maia Sandu să NU se grăbească cu anticipatele, pentru că va „BLESTEMA” decizia: „În Parlament vor accede Șor, Dodon, PAS și Usatîi, CONTROLAT de Moscova”. Acesta a povestit cum l-a luat pe Filip în biroul Zinaidei Greceanîi
18.02.2021
16:14
3895
Andrian Candu NU vede o problemă ca „Pro Moldova” să fie la GUVERNARE împreună cu PSRM: „Nu mă interesează că e PSRM… În perioadele de criză, colorile politice și DOCTRINELE nu mai contează”
18.02.2021
11:41
10823
De la „DODON PLEACĂ”, la principalul NEGOCIATOR pentru o nouă coaliție de salvare a lui Dodon? Andrian Candu a încercat să CONVINGĂ deputații din PD să semneze lista în susținerea Marianei Durleșteanu
12.02.2021
15:08
5278
SCENARIU // Socialiștii ar putea SCHIMBA CANDIDATUL la funcția de premier, după ce va fi creată o altă MAJORITATE, fără Partidul Șor: „Noi am spus că nu semnăm alături de echipa Șor. Dar poate va fi un alt candidat… cine știe”
19.11.2020
13:32
5225
Negocierile dintre PSRM și „Pentru Moldova” ar fi în IMPAS din cauza lui Igor Dodon. Candu este convins că cei 14 deputați pot vota pentru DEMITEREA Guvernului Chicu
12.11.2020
13:19
15613
VIDEO // Candu îi aplică LOVITURA decisivă lui Dodon, care i-ar fi mulțumit lui Plahotniuc că l-a făcut președinte în 2016. „Vă prezint o CORESPONDENȚĂ foarte interesantă... Acum caut niște SURPRIZE de pe aplicația Bria...”
09.11.2020
13:59
3803
Igor Dodon CONFIRMĂ că a bătut palma în privința unei noi MAJORITĂȚI. Acesta a asigurat Guvernul Chicu de o „susținere SOLIDĂ” în Parlament: „Noii miniștri trebuie să înțeleagă că și-au asumat o responsabilitate pe termen lung”
05.11.2020
08:30
4908
Igor Dodon mai primește o LOVITURĂ de la un apropiat al lui Plahotniuc. A mers la fostul lider al PD, însoțit de PRIMA DOAMNĂ, pentru a-i mulțumi. „Dacă spune că nu este adevărat, ATENȚIE, s-ar putea să vă treziți cu dovezi”
21.09.2020
14:37
3544
VIDEO // Avertismentul lui Candu: „Excluderea mea din cursa electorală prezidențială va servi ca motiv pentru INVALIDAREA alegerilor. Igor Dodon încearcă să pună mâna pe rezervele valutare ale R. Moldova”
28.04.2026
18:30
101
Apple lansează abonamente lunare mai ieftine în App Store, cu angajament pe 12 luni
28.04.2026
18:12
323
Frații Bîzdîga transformă satul Trinca într-un pol agricol modern orientat spre exporturi de mere în Dubai, India și România
28.04.2026
17:55
228
Startupul Neurable își licențiază tehnologia de „citire a minții” pentru dispozitive wearable destinate consumatorilor
28.04.2026
17:48
267
Cod galben de înghețuri, 29–30.04.2026: nopți reci, dimineți sub zero
28.04.2026
17:33
193
YouTube testează „Ask YouTube”, funcția AI care oferă răspunsuri ghidate cu text și video
28.04.2026
17:17
334
Bloc locativ din Calea Ieșilor intră în reabilitare energetică prin FEERM, cu 70% din investiție acoperită de stat
28.04.2026
16:25
337
Pașaportul european al calificărilor pentru refugiați, promovat la Chișinău ca instrument-cheie pentru acces la studii și locuri de muncă
28.04.2026
15:31
354
Fermierii din Edineț obțin noi facilități: compensarea accizei la motorină și credite avantajoase după discuțiile cu ministra Ludmila Catlabuga
28.04.2026
15:16
586
ULTIMĂ ORĂ // Schimb istoric de prizonieri moldoveni sub egida SUA. Doi ofițeri SIS eliberați din captivitatea rusă cu sprijinul lui Donald Trump
28.04.2026
15:11
357
Cod galben de înghețuri, 29.04.2026–30.04.2026
28.04.2026
15:01
354
Șofer beat din Ocnița, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare după ce și-a rănit grav pasagerul și a fugit de la locul accidentului
28.04.2026
13:06
379
Guvernul extinde rețeaua de creșe: 99 de proiecte aprobate pentru sprijinirea familiilor și părinților angajați
28.04.2026
12:36
397
Parlamentul evaluează progresele Moldovei la Capitolul 30 „Relații externe” în cursa de aderare la UE
28.04.2026
11:42
450
Republica Moldova marchează 20 de ani în Procesul de la Bologna și se pregătește să găzduiască, alături de România, Conferința Ministerială EHEA 2027
444
Poliția avertizează: escroci se dau drept bancheri și polițiști ca să vă lase fără bani
28.04.2026
11:01
624
Maia Sandu l-a numit pe Ion Mocanu consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase
28.04.2026
10:51
470
Moldova își consolidează instituțiile pentru armonizarea legislației serviciilor cu standardele UE
28.04.2026
10:45
566
Chişinăuiancă de 29 de ani, amendată cu 31.500 de lei pentru fals în declarații la obținerea permisului auto în Moldova și Germania
28.04.2026
09:31
486
Două decenii de Proces Bologna: Republica Moldova marchează 20 de ani de integrare în Spațiul European al Învățământului Superior și se pregătește să găzduiască Conferința Ministerială EHEA 2027
28.04.2026
08:14
456
Horoscopul zilei 28.04.2026
27.04.2026
21:45
757
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
27.04.2026
21:17
733
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
27.04.2026
21:12
726
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
27.04.2026
20:44
797
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
1080
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.27
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














