DECIS // Pașapoartele BIOMETRICE vor costa cu 200 de lei mai puțin. ASP va economisi circa 350 de MILIOANE de lei, după ce a fost deconspirată SCHEMA care ar fi fost pusă la cale de fosta conduce a instituției
3385
Agenția Servicii Publice (ASP) va face o economie de circa 350 de milioane de lei, după ce toamna trecută a anulat o licitație, inițiată de fosta conducere a instituției, de procurare a 2 000 000 de blanchete pentru pașapoarte, contra sumei de 500 de milioane de lei. Astfel, cetățenii R. Moldova vor scoate cu 200 de lei mai puțin pentru ca să-și perfecteze un pașaport biometric.
Compania „Polska Wytwornia Papierow Wartosciowych”, controlată de Trezoreria Poloniei, a fost desemnată câștigătoare a licitației de procurare a blanchetelor utilizate la perfectarea actelor, anunțată repetat de către ASP.
La sediul ASP a fost semnat astăzi, 13 mai, contractul de achiziție, cu o valabilitate de trei ani, în baza căruia vor fi procurate circa 3 000 000 de blanchete: 1,5 milioane sunt blanchete de pașapoarte, 1 000 000 - blanchete pentru buletine de identitate, circa 500 000 - blanchete de tip card ID1 (permise de conducere, certificate de înmatriculare).
La licitația pentru achiziționarea blanchetelor pentru documente au participat companii din nouă țări. Compania „Polska Wytwornia Papierow Wartosciowych” S.A., specializată în producerea hârtiilor de valoare, a oferit cel mai mic preț de circa 130,5 milioane de lei (fără TVA) pentru 3 000 000 de blanchete.
„Achiziția repetată pe care am anunțat-o la începutul acestui an a inclus două loturi. Primul lot prevedea achiziționarea de blanchete pentru acte de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare și lotul doi - achiziționarea de echipamente și produs program specializat de personalizare a actelor de identitate, permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare.
În rezultatul licitației, am obținut un preț total pentru ambele loturi de 150 719 369 de lei, ceea ce este cu circa 350 de milioane de lei mai puțin decât prima achiziție, ce includea doar un singur lot de circa 2 000 000 de blanchete. Astfel, astăzi putem anticipa o scădere a prețului pentru perfectarea pașapoartelor cu circa 200 de lei per pașaport”, a declarat în cadrul evenimentului directorul ASP, Mircea Eșanu.
Câștigătoare pe cel de-al doilea lot a fost desemnată compania franceză SELP, contractul cu care urmează a fi semnat săptămâna viitoare.
Amintim că licitația inițiată în aprilie 2021 de fosta conducere a agenției, în frunte cu Vladislav Zara, a fost anulată în urma unei verificări efectuate de Corpul de control al prim-ministrului, care a depistat mai multe nereguli legate de această achiziție. Foștii conducători ai ASP desemnase câștigătoare o companie, care a anunțat un preț de jumătate de miliard de lei pentru un lot de doar 2 000 000 de blanchete. Pe 3 mai curent, procurorii au reținut 13 persoane după 60 de percheziții efectuate în cadrul unei cauze penale care vizează această schemă, printre acestea numărându-se și predecesorul lui Zara, Serghei Railean.
15.09.2026
12:06
23.12.2025
15:58
27.03.2024
14:17
19.03.2024
14:34
11.04.2023
12:51
28.03.2023
11:49
27.02.2023
09:49
29.12.2021
16:23
29.12.2021
11:30
21.12.2021
10:02
16.09.2026
03:35
16.09.2026
03:33
16.09.2026
02:36
16.09.2026
02:25
16.09.2026
01:47
16.09.2026
01:20
16.09.2026
00:33
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 10.09.2026
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski


















