SCHEMA de la pașapoarte // Ultimul DOCUMENT semnat de ex-directorul ASP: „A transferat unei firme din Bulgaria, cu doi angajați, peste un MILION de euro. Până acum au fost plătite 140 de milioane de euro. Dosarul cu nereguli are 600 de pagini”
11114
Licitația de circa jumătate de miliard de lei privind achiziția blanchetelor pentru actele de identitate, permise de conducere și certificate de înmatriculare, organizată în aprilie 2021 de fosta conducere a Agenției Servicii Publice (ASP), în frunte cu Vladislav Zara, a fost anulată după ce Corpul de control al prim-ministrului actual a depistat mai multe nereguli.
„Achiziția dubioasă de aproape 500 de milioane de lei, anunțată în aprilie de fosta conducerea a ASP, a fost oprită. Sunt foarte multe nereguli legate de această achiziție. Aceasta a fost inițiată imediat după ce Curtea Constituțională a decis dizolvarea Parlamentului, cu toate că în planurile de achiziție anuale ale instituției nu era planificată. A fost organizată în grabă, cu multiple încălcări ale legii. Stocurile existente de blanchete erau suficiente pentru cel puțin un an înainte. Decalajul enorm al ofertelor primite arată că ceva nu e în regulă fie cu caietul de sarcini, fie cu unele companii participante la acest proces. Cea mai scumpă ofertă era de 480 de milioane de lei, iar cea mai mică – 168 de milioane de lei”, a declarat astăzi premierul Natalia Gavrilița astăzi, în cadrul unui briefing de presă.
„Mi s-a creat impresia că, la final de mandat, fosta conducere a ASP a încercat să prejudicieze statul cu sume enorme. Ieri, în baza acestui raport, această procedură de achiziție a fost stopată. Solicit noii conduceri a ASP să analizeze situația creată, contractele în derulare, stocurile existente și să examineze oportunitatea organizării unei noi licitații în mod transparent. Deci, tentativa de prejudiciere a bugetului de stat a fost oprită, dar asta nu este tot. În cadrul controlului legat de această licitație, au fost descoperite multe alte lucruri, care nu pot fi numite decât scheme de delapidare. De aceea, am decis să transmitem acest raport și copiile documentelor ridicate de corpul de control al prim-ministrului Procuraturii Generale, pentru verificarea legalității unor decizii extrem de dubioase luate de fosta conducere a ASP. Acest dosar are circa 600 de file”, a precizat prim-ministrul.
Sursa citată s-a referit la o schemă care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu cel puțin 140 de milioane de euro timp de șapte ani.
„La momentul actual, ASP are un contract cu o companie din Lituania prin care din prețul fiecărui pașaport se achită o plată de royalty de 13,6 euro. Este vorba de o sumă totală de peste 140 de milioane de euro plătită de ASP din 2014 și până acum. Aceste plăți nu se duc actualmente în Lituania, ci merg la o companie din Bulgaria, care are doar doi angajați. Acest lucru se face cu acordul fostei conduceri a ASP. Ultima decizie semnată de fostul director al ASP. În ultima sa zi de muncă, a fost autorizat un transfer de peste un milion de euro către această companie. Actualmente, contractul existent este prelungit automat, fără organizarea unui nou tender. Am suficiente motive să consider că această schemă este una de corupție și de delapidare, făcută în detrimentul cetățenilor și în folosul unui grup restrâns de persoane”, a precizat șefa Guvernului.
Prim-ministra Gavrilița a mai subliniat că raportul întocmit de Corpul de control va fi trimis Procuraturii Generale.
„În acest dosar procurorii au date despre companii, transferuri, persoane responsabile și beneficiare de pe urma acestui contract. Am ușurat mult munca procurorilor și finalitatea acestui caz sper să fie recuperarea banilor pierduți. Ieri am primit o scrisoare din partea procurorului general, din care am înțeles că tare vrea să înceapă să lucreze… Iată îi punem la dispoziție acest dosar. La fel, dacă o să caute în arhivă, o să găsească și alte zeci de dosare cu ilegalități documentate de Guvernul Maia Sandu. Inclusiv dosarul privind furtul miliardului, „Arena Chișinău”, „Metalferos” și alte dosare despre care de doi ani așteptăm ceva știri, arestări, confiscări, recuperări de prejudicii, dar e liniște mortală”, l-a mai înțepat Natalia Gavrilița pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo.
23.12.2025
15:58
2148
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
11.04.2023
12:51
5323
Interceptări în dosarele privind MITA cerută de angajații ASP la eliberarea permiselor de conducere: „Văi, îi ment și și-a luat concediu pentru că nu putea fura nică…”. Șase persoane au fost reținute la Edineț și Dondușeni
28.03.2023
11:49
3024
Stenograme INCENDIARE despre schemă de CORUPȚIE de la ASP. Responsabili de eliberarea permiselor de conducere colectau lunar până la 20 000 de euro. „Apetiturile îs mari, b**a, dar...”
27.02.2023
09:49
2942
Oamenii legii au SECHESTRAT bunuri de circa 86 de MILIOANE de lei de la un fost FUNCȚIONAR PUBLIC
13.05.2022
18:59
3272
DECIS // Pașapoartele BIOMETRICE vor costa cu 200 de lei mai puțin. ASP va economisi circa 350 de MILIOANE de lei, după ce a fost deconspirată SCHEMA care ar fi fost pusă la cale de fosta conduce a instituției
03.09.2021
14:39
22026
ASP va ANULA plata de 250 de lei pentru obținerea certificatului de căsătorie și va opera reduceri la mai multe servicii. Perfectarea PAȘAPOARTELOR va costa mai puțin: „Aceste ieftiniri vor fi resimțite imediat de cetățeni”
07.02.2020
11:29
5612
VIDEO // Un fost PREMIER ar fi în „clubului select” al persoanelor cu DUBLĂ identitate. „Plahotniuc, Iaralov, Vaja Jhashi și… Ar putea să existe și alte persoane”
21.03.2015
09:30
9446
FOTO Călărași // Cu TUNUL sub casă?
17.06.2026
20:40
305
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
360
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
20:40
249
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
325
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
325
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
414
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
457
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
411
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
471
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
533
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
485
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
381
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
496
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
442
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
604
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
508
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
536
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
488
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
678
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
634
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
803
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
875
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
959
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
944
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
870
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1275
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1228
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














