CONCLUZIILE formulate de FMI, după ce R. Moldova a primit o nouă tranșă de circa 34 de milioane de dolari: „Economia a crescut puternic în anul 2017”. Ce riscuri au fost atestate
2317
Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat o nouă tranșă din finanțarea pentru R. Moldova și 22,5 milioane de dolari au intrat deja în contul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), iar încă 11,25 de milioane de dolari urmează să ajungă în conturile BNM săptămâna viitoare.
Potrivit unui comunicat de presă al FMI, condițiile programului se realizează, în linii mari, în parametrii conveniţi, cu implicarea plenară a autorităților. „Situația economică continuă să se îmbunătățească, dar, totodată, se atestă și anumite riscuri. Economia a crescut puternic în anul 2017, în mare parte datorită cererii interne puternice și mediului extern pozitiv. Politicile promovate de autorități sunt axate în continuare pe curățarea sectorului financiar, asigurarea unei politici bugetar-fiscale sustenabile ce încurajează creșterea economică și asigurarea transparenței în sectorul energetic”, se spune în comunicat.
În urma discuţiilor din cadrul Consiliului de directori executivi, director adjunct al FMI şi preşedinte în exerciţiu al şedinţei, Tao Zhang, a declarat că „angamentul ferm al R. Moldova față de implementarea programului susținut de FMI a contribuit la o îmbunătățire în continuare a situației economice”: „Este esențial ca să fie promovate în continuare politici prudente și să continue avansarea reformelor, să fie finalizată refacerea sectorului financiar, să fie asigurată transparența și stabilitatea în sectorul energetic și să fie menținută stabilitatea macroeconomică. De asemenea, este necesar un efort puternic pentru îmbunătățirea în continuare a calității guvernanței”.
Potrivit oficialului FMI, un progres semnificativ se face în cea ce privește curățirea sectorului financiar, în special prin asigurarea transparenței acționarilor băncilor de importanță sistemică și modificarea cadrului existent, pentru a permite eliminarea acționarilor ce nu corespund cerințelor de profesionalism și onorabilitate.
„Eforturi continui sunt necesare în vederea finalizării procesului de identificare a proprietarilor beneficiari și eliminării acționarilor care nu corespund cerințelor de profesionalism și onorabilitate, îmbunătățirii gestionării riscurilor și soluționării aspectelor ce țin de persoanele afiliate, inclusiv prin planuri credibile, cu termene bine definite, menite să elimine problema expunerilor excesive. În afară de aceasta, este necesar de a facilita ieșirea ordonată de sub regimul de administrare temporară a celei de-a doua bănci ca mărime din Moldova. Mai mult atât, trebuie să fie interzis instituțiilor de microfinanțare să accepte surse care constituie, în esență, depozite și este necesar ca în sectorul de asigurări să fie o guvernanța de calitate, o transparența a proprietarilor și acest sector să fie viabil financiar”, spune Tao Zhang.
În ceea ce privește politica bugetar-fiscală, director adjunct al FMI punctează că „rectificarea bugetului pentru anul 2018 prevede acoperirea financiară a priorităților în materie de infrastructură și asistență socială prioritare și este în concordanţă cu obiectivele programului”.
„Cheltuielile prioritare trebuie să fie protejate, fondul de retribuire a muncii raportat la PIB trebuie ținut sub control și trebuie să fie evitate în perioada preelectorală cheltuieli neplanificate la buget. Bugetul pentru anul 2019 și cadrul bugetar pe termen mediu trebuie să rămână în concordanță cu angajamentele asumate în cadrul programului. Deciziile de politică fiscală trebuie să contribuie la colectarea veniturilor conform planurilor convenite și la menținerea caracterului progresiv al sistemului de impozitare, totodată prevenind derapajele bugetare asociate cu unificarea grilei salariale aplicate în sistemul bugetar. Sunt necesare mai multe eforturi pentru a facilita eliminarea arieratelor.
Politica monetară promovată trebuie să se axeze în continuare pe obiectivul menţinerii stabilităţii preţurilor, în contextul unui regim flexibil al ratei de schimb. Politica monetară trebuie să rămână să fie în baza datelor economice, iar capacitatea operațională a autorităților trebuie să fie îmbunătățită în continuare. Intervențiile pe piața valutară trebuie să se limiteze la atenuarea volatilității excessive”, a precizat acesta.
Tao Zhang s-a referit și la recuperarea activelor fraudate. „În timp ce recuperarea activelor fraudate decurge cu întârzieri, a fost publicată o strategie de rang înalt de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din bănci și ea trebuie să fie implementată cu hotărâre. Cadrul de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului și reglementările corespunzătoare trebuie să fie realiniate la standardele internaționale. În sectorul energetic este important de a asigura viabilitatea, transparența și previzibilitatea, prin stabilirea tarifelor la energia electrică în conformitate cu metodologia nou-aprobată și cu angajamentele asumate în cadrul programului”, a conchis oficialul de la FMI.
La 7 noiembrie 2016, Consiliul de Directori Executivi al FMI a aprobat un acord pe trei ani cu Republica Moldova, finanțat prin două instrumente de creditare – Mecanismul de finanţare extinsă (EFF) și Mecanismul extins de creditare (ECF), care are ca scop susținerea programului de reforme economice și financiare ale statului. Astfel, Republica Moldova a obținut acces la o sumă totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere sau circa 178,7 milioane de dolari SUA.
14.03.2023
13:32
1671
FMI va acorda încă 94 de MILIOANE de dolari R. Moldova. Instituția financiară prognozează o redresare „MODESTĂ” a economiei în 2023 și solicită consolidarea cadrului legal ANTICORUPȚIE
21.10.2021
14:29
2254
R. Moldova va avea o CREȘTERE economică de 7,5 la sută în 2021. Când va ajunge la Chișinău prima TRANȘĂ din suportul de 564 de milioane de dolari acordat de FMI
21.12.2020
19:08
2354
Banca Mondială se declară „PROFUND ÎNGRIJORATĂ” de legile aprobate de majoritatea PSRM – Platforma „Pentru Moldova”
18.12.2020
17:30
2757
Declarația FMI vizavi de legile aprobate de PSRM și Platforma „Pentru Moldova”: „Implementarea acestor inițiative AMENINȚĂ serios stabilitatea macroeconomică și financiară a R. Moldova, care este deja afectată sever de pandemia COVID-19”
14.12.2020
10:29
3737
Guvernarea lui Dodon ar ASCUNDE situația reală privind încasările la buget: „Există un RISC serios că salariile și pensiile pentru lunile decembrie-ianuarie vor fi achitate cu rețineri”
10.06.2020
15:02
3434
DOC // Premierul Chicu o comite din nou: Oficialul riscă să strice relațiile R. Moldova și cu FMI, care ne-a acordat recent 235 de milioane de dolari
22.04.2020
15:03
3108
Comisia Europeană va acorda 100 de MILIOANE de euro R. Moldova, în condiții AVANTAJOASE, pentru a atenua criza economă provocată de COVID - 19
05.02.2020
15:00
2274
Premierul Chicu vreau un nou Program cu FMI: „Faptul că am încheiat cu succes acest program, denotă că deja sunt șanse mari să avem unul nou. Vrem Program cu FMI nu pentru bani, ci pentru suportul acordat în promovarea REFORMELOR”
14.08.2019
14:40
2738
DIRECTIVĂ de la Președinție? Deputații PSRM nu au susținut MĂSURILE FISCALE anunțate de Guvern. „Procedural, acest proiect de lege nu ar trebui să fie supus dezbaterilor în Parlament”
10.07.2019
11:02
2707
VIDEO // O nouă tranșă de 46,5 milioane de euro din partea FMI: Maia Sandu: „Acordul cu FMI ne va permite să primim o asistență MACRO-FINANCIARĂ de 1,3 miliarde de lei din partea UE”
14.03.2026
03:09
0
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
28
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
53
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
334
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
310
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
430
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
422
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
512
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
460
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
484
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
530
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
559
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
586
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
540
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
672
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
952
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
685
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
578
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
567
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
661
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
13.03.2026
10:28
619
Reformă feroviară, hub logistic și digitalizarea transporturilor din Republica Moldova, discutate cu Banca Mondială la Washington
13.03.2026
10:11
618
Moldova aderă la Agroecology Coalition și își întărește parteneriatele pentru o agricultură adaptată la schimbările climatice
13.03.2026
09:19
698
Mersul pe jos în orașele prietenoase cu pietonii, scut împotriva demenței: cum întărește creierul și reduce riscul de Alzheimer
13.03.2026
08:04
630
Horoscopul zilei 13.03.2026
12.03.2026
21:53
665
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
762
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














