VIDEO // O nouă tranșă de 46,5 milioane de euro din partea FMI: Maia Sandu: „Acordul cu FMI ne va permite să primim o asistență MACRO-FINANCIARĂ de 1,3 miliarde de lei din partea UE”
2978
Guvernul R. Moldova a trecut cu succes de evaluările 4 și 5 în cadrul programului cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și urmează să primească o tranșă de 46,5 milioane de dolari. Decizia finală urmează să fie aprobată în luna septembrie 2019, de către Consiliul director al FMI, a anunțat astăzi premierul Maia Sandu, după întrevederea cu şeful misiunii FMI, Ruben Atoyan, aflat în vizită la Chișinău.
Potrivit Maiei Sandu, în cadrul negocierilor s-a convenit pentru extinderea Programului cu FMI până în martie 2020. „Am convenit extinderea programului pentru a beneficia de toată asistența macro-financiară din partea UE. Este vorba de 1 miliard 368 de milioane de lei. Putem beneficia de această asistență din partea UE doar dacă avem program cu FMI”, a explicat premierul Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.
Oficialul a adăugat că programul cu FMI a fost suspendat din cauza că fosta guvernare a aprobat amnistia fiscală, dar și alte decizii care au dezechilibrat bugetul R. Moldova: „Noi am convenit cu FMI decizii care ar echilibra bugetul și ar permite ca toate cheltuielile ce țin de asigurarea salariilor să fie plătite la timp”.
Premierul a dat asigurări că programul cu FMI nu prevede tăieri de salarii sau alte măsuri care vor afecta populația.
„Unele cheltuieli vor fi redistribuite. Am găsit resurse și pentru implementarea legii salarizării. După ce Consiliul director al FMI va aproba programul, atunci îl vom face public și veți vedea angajamentele asumate de noi”, a conchis Maia Sandu.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
02.02.2026
12:06
22.01.2026
14:40
25.09.2025
11:11
09.09.2025
13:32
01.08.2025
10:57
30.07.2025
14:38
30.07.2025
12:09
30.07.2025
11:17
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026



















