Fondului Monetar Internațional a aprobat o nouă TRANȘĂ de finanțare pentru R. Moldova. În contul BNM au intrat deja 22,5 milioane de dolari
2970
„Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat cu puțin timp în urmă o nouă tranșă din finanțarea pentru R. Moldova. 22,5 milioane de dolari sunt deja în contul Băncii Naționale a Moldovei, iar încă 11,25 de milioane vor veni săptămâna viitoare”, a anunțat astăzi pe pagina sa de Facebook premierul Pavel Filip.
„Este încă o etapa încheiată pozitiv, o recunoaștere a eforturilor Guvernului și BNM în realizarea angajamentelor stabilite cu FMI. Le mulțumesc colegilor din Guvern, Parlament și BNM pentru munca făcută și pentru seriozitatea și profesionalismul de care au dat dovadă. Mulțumesc și FMI pentru buna colaborare pe care o avem. Mai importante decât finanțarea sunt însă reformele pe care le realizam împreună și expertiza foarte utilă pe care o primim din partea specialiștilor FMI”, a declarat prim-ministrul.
Oficialul a dat asigurări că Executivul va continua reformele și programele de dezvoltare începute. „Efectele acestor reforme sunt deja resimțite în creșterea economica pe care o avem, creștere care ne-a permis să pornim programe pentru susținerea cetățenilor, cum ar fi: „Prima Casa 1” și „Prima Casa 2”, „Drumuri bune pentru Moldova”, „Tichetele de masă” și alte proiecte ale căror beneficii cetățenii urmează să le simtă în mod direct”, a conchis Filip.
Și spicherul Andrian Candu spune că a primit „cu satisfacție” decizia de astăzi a FMI. „Prin aceasta decizie, FMI recunoaște succesele și îndeplinirea întocmai a tuturor angajamentelor și reformelor asumate de Guvernarea de la Chișinău. Este un succes considerabil și o apreciere pentru toate eforturile depuse de actuala guvernare”, a spus Candu, care se află într-o vizită de lucru în SUA.
La 7 noiembrie 2016, Consiliul de Directori Executivi al FMI a aprobat un acord pe trei ani cu Republica Moldova, finanțat prin două instrumente de creditare – Mecanismul de finanţare extinsă (EFF) și Mecanismul extins de creditare (ECF), care are ca scop susținerea programului de reforme economice și financiare ale statului. Astfel, Republica Moldova a obținut acces la o sumă totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere sau circa 178,7 milioane de dolari SUA.
12.07.2022
14:42
19.02.2021
15:59
18.02.2021
16:14
18.02.2021
11:41
12.02.2021
15:08
19.11.2020
13:32
12.11.2020
13:19
09.11.2020
13:59
05.11.2020
08:30
21.09.2020
14:37
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















