Agitarea cozilor de topor în ajun de război
3459
Prezentul continuu
Emisiunea „Fabrica”, al cărei invitat am fost miercuri seara, mi-a prilejuit o întâlnire cu un grad de risc ridicat. Dacă aceasta ar fi avut loc nu în platoul unui canal tv, ci într-un cartier rău famat, s-ar fi soldat, probabil, cu multe vânătăi, vreo câteva coaste rupte şi un plămân rusesc perforat.
Faţa hidoasă a colaboraţionistului
Un ghinionist notoriu, fost lider de partid parlamentar, care în ultimele trei alegeri legislative nu numai că a căzut sub pragul electoral, ci a înregistrat și un trend negativ deprimant, şi-a ieşit din balamale. Dorind să demonstreze, pesemne, că nu-i un „cadavru politic”, după cum îl poreclesc unii bloggeri, ci viu, sănătos şi plin de vigoare, a spumegat de furie, înjurând ca la uşa cortului.
L-a jignit pe expertul Vitalie Catană, numindu-l „cretin” şi ameninţându-l că „o va lua la scăfârlie”. L-a ofensat pe invitatul permanent Cristi Tabără, străduindu-se din răsputeri să prefacă emisiunea într-un bâlci.
Fiind contrazis, personajul care răspunde la numele Iurie Roşca, în criză acută de idei, a devenit agresiv şi a făcut o figură sub-umană. Dacă s-ar fi aflat în plină stradă, risca să fie luat la palme de cetăţenii oneşti şi dus la poliţie, unde s-ar fi ales cu un proces-verbal pentru ultraj, huliganism, încălcarea liniştii şi ordinii publice etc.
Partea bună a acestei întâmplări este totuşi că telespectatorii au reuşit să urmărească live un cameleon viu. Pentru că, oricum ai da-o, nu în fiecare zi lumea are ocazia să vadă un ins sucit care mai ieri se declara „român verde”, iar azi afirmă că respiră „cu un plămân rusesc”.
Nici cu prisăcarul, nici cu ursul hoţ de miere
Nu însă de exotismul unei ieşiri hazardate la TV ne ocupăm. Dă-l încolo de amărât frustrat.
Această emisiune ne-a arătat în prim-plan faţa hidoasă a trădătorului. A colaboraţionistului rus care ne îndeamnă să pactizăm cu o putere anexionistă. Cu agresorul care a invadat Ucraina. Cu ocupantul care cotropeşte de două decenii şi ceva teritoriul nostru naţional.
Dodonii, şelinii şi alte iude, dacă aţi remarcat, nu ne mai îndeamnă să mergem în Uniunea Vamală care, după intervenţia Rusiei în Ucraina, nu are niciun haz şi nu-i în stare să amăgească nici măcar pe cel mai spălat pe creier gură-cască. Despre ce fel de integrare eurasiatică poate fi vorba, de bună seamă, când acum se constată că există căi mai facile numite „ocupaţie”, „alipire”, „anexare” etc.?
De aceea, reprezentanţii unor grupări de la Chişinău aflate în solda lui Putin, adaptându-se la noua conjunctură, îşi revizuiesc limbajul. Eufemismele pe care le utilizează ei astăzi sunt „neutralitate”, „pauză geopolitică”, „echidistanţă”ș.a.
Ni se sugerează: renunţaţi la cursul european, daţi-vă la o parte şi aşa poate supravieţuiţi. Asta-i ca şi cum cineva le-ar spune albinelor să nu fie nici cu apicultorul care le îngrijeşte, nici cu ursul hoţ de miere.
„Oponenţii” şi „trădătorii”
Schimbarea de ton e explicabilă. CSI, după ieşirea Ucrainei, şi-a dat obştescul sfârşit, de fapt. Sunt pe ducă toate uniunile vamale şi cele eurasiatice ale Siberiei şi Taigalei.
Rusia, vorba premierului Iurie Leancă, s-a descalificat şi devine pentru toată lumea o sperietoare. Un paria precum Coreea de Nord, numai că de dimensiuni ceva mai mari.
În aceste împrejurări, Mark Tkaciuk şi-a adus aminte că trebuie să înveţe „limba moldovenească”, iar Iu. Roşca îşi iese din ţâţâni. Coloanei a cincea ruse din R. Moldova îi fuge pământul de sub picioare. Şi nu întâmplător.
Cozile de topor ale Moscovei înţeleg foarte bine că, dacă idolul lor din Kremlin va ataca şi Republica Moldova, agresiunea rusă îi va demasca definitiv,obligându-i să-şi dea arama pe faţă. Şi cum în tranşee nu există dezbateri televizate, războiul îi va transforma din „oponenţi” în „trădători” cu toate consecinţele de rigoare.
30.09.2016
10:00
23.09.2016
15:16
21.09.2016
11:22
15.09.2016
14:00
09.09.2016
13:03
02.09.2016
12:12
29.08.2016
16:19
28.08.2016
12:30
18.08.2016
12:00
11.08.2016
13:05
03.08.2016
12:38
26.07.2016
12:40
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026
















