Amenințare DEVASTATOARE asupra R. Moldova, eliminată cu ajutorul României
1032
www.ziaruldevrancea.ro Autoritățile atrag atenția asupra pericolului care amenință circa 40% din teritoriul R. Moldova, aflat în zona de frontieră. Este vorba despre grindină, care a afectat deja 13 mii ha și a adus prejudicii de 62 de milioane de lei.
Potrivit unui comunicat emis de Guvern, Republica Moldova este protejată de grindină pe o suprafaţă de circa 150 de mii de hectare, prin intermediul a 115 puncte rachetare. Totuși, 40 la sută din teritoriu se află lângă zona de frontieră şi, din această cauză, în perioada anilor 2006-2012 au fost afectate aproxiaitiv 13 mii de hectare, prejudiciile fiind de peste 62 de milioane de lei.
Guvernul a demarat negocierile asupra Acordului privind protecţia antigrindină la frontiera de stat a Republicii Moldova şi România. Colaborarea prevede diminuarea impactului negativ al calamităților naturale în zona de frontieră.
În același timp, Executivul a aprobat Planul de acţiuni privind punerea în aplicare a Programului de conservare şi sporire a fertilităţii solurilor pentru anii 2014-2016. Potrivit ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, realizarea planului va stopa degradarea solului, va duce la creșterea producției agricole și va îmbunătăți mediul ecologic din R. Moldova.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
14:04
13.11.2026
13:50
13.11.2026
13:49
13.11.2026
13:47
13.11.2026
13:45
13.11.2026
13:43
13.11.2026
13:36
13.11.2026
13:35
13.11.2026
13:33
13.11.2026
13:32
13.11.2026
13:32
13.11.2026
13:06
13.11.2026
12:59
13.11.2026
12:33
13.11.2026
12:08
13.11.2026
11:58
13.11.2026
11:17
13.11.2026
11:06
13.11.2026
10:53
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















