Vom importa 2,97 de miliarde de metri cub de gaze. Doar 1,1 miliarde vor ajuge în partea dreaptă a Nistrului
1122
Autoritățile din R. Moldova și cele din Federația Rusă au semnat, miercuri seară, contractul care prevede furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii de pe ambele maluri ale Nistrului. Este vorba estimativ despre 2,97 de miliarde de metri cubi de gaze, dintre care 1,1 pentru partea dreaptă a Nistrului.
Partea stângă a Nistrului, care nu este controlată de autoritățile constituționale de la Chișinău, urmează să primească 1,87 de miliarde de metri cub de gaze și asta pentru că s-a ținut cont de consumul mare al stației de la Cuciurgan și al Uzinei metalurgice.
Potrivit vicepremierului Valeriu Lazăr, prețul mediu va fi de 365 de dolari per mia de metri cubi de gaze, cu 10 dolari mai puțin în comparație cu prețul actual. Chiar și așa, partea transnistreană va avea de plătit o sumă fabuloasă pentru gazele care urmează să fie consumate în 2014. „Urmează să fie elaborată o Foaie de parcurs pentru soluționarea problemelor ce țin de datoriile istorice la gaze acumulate de regiunea din stânga Nistrului”, a precizat vicepremierul.
Tot ieri, a fost semnat și contractul care asigură tranzitarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a gazului rusesc către zona balcanică. Este vorba de circa 19 miliarde de metri cubi anual. Prin teritoriul R. Moldova se tranzitează gaz din Federația Rusă către Turcia, Bulgaria, Albania și alte țări din zona balcanică.
12.10.2023
12:37
08.06.2023
16:11
30.05.2023
17:42
17.10.2022
12:53
22.09.2022
17:10
20.09.2022
09:59
01.08.2022
14:38
30.06.2022
10:25
31.05.2022
16:50
20.05.2022
13:59
13.11.2026
15:11
13.11.2026
14:58
13.11.2026
14:56
13.11.2026
14:52
13.11.2026
14:39
13.11.2026
14:28
13.11.2026
14:04
13.11.2026
13:50
13.11.2026
13:49
13.11.2026
13:47
13.11.2026
13:45
13.11.2026
13:43
13.11.2026
13:36
13.11.2026
13:35
13.11.2026
13:33
13.11.2026
13:32
13.11.2026
13:32
13.11.2026
13:06
13.11.2026
12:59
13.11.2026
12:33
13.11.2026
12:08
13.11.2026
11:58
13.11.2026
11:17
13.11.2026
11:06
13.11.2026
10:53
13.11.2026
09:17
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor

















