Vlad Filat NU acceptă să fie ELIBERAT prin „soluții politice”: „Grațierea înseamnă recunoașterea vinovăției, or Vlad Filat a pledat și pledează nevinovat”
5351
Fostul premier Vlad Filat susține că nu acceptă să fie eliberat prin oricare „soluții politice”, ci vrea să aibă parte de o justiție corectă, ca să-și demonstreze nevinovăția. Astfel, Filat îndeamnă să fie încetate speculațiile potrivit cărora ar urma să fie grațiat.
„În spațiul public au existat, iar în ultima perioadă mai accentuat se speculează pe o posibilă „soluție politică” privind eliberarea domnului Vlad Filat din detenție, inclusiv prin grațiere. Cei care vorbesc despre grațiere ar trebui să știe că la baza ei trebuie să fie cererea persoanei care urmează să fie grațiată și recunoașterea vinovăției”, menționează apărătorului fostului premier, Victor Munteanu.
Citește și: INTERVIU // Avocatul Victor Munteanu: „Vlad Filat a fost absolut ilegal privat de libertate pentru 9 ani”
Potrivit acestuia, Vlad Filat nu se așteaptă la „soluții politice” pentru a-l pune în libertate. „Domnul Filat și-a exprimat poziția principială că nu va accepta să fie eliberat prin oricare „soluții politice”, orice speculații la această temă, inclusiv posibila grațiere, rămân a fi simple speculații. Or, Vlad Filat a pledat și pledează nevinovat și îndeamnă clasa politică să găsească soluții care ar pune fundamentul unei justiții corecte, echitabile și imparțiale, cu judecători și procurori onești și liberi de oricare presiune politică, în care persoanele să beneficieze de procese de judecată în care să fie respectate ireproșabil normele legale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere că recent anumiți actori politici au făcut referință la condițiile de detenție și presupusele agresiuni fizice în detenția sa, domnul Filat cere expres să se înceteze orice speculații la acest capitol și să nu se promoveze neadevăruri, pentru că acestea aduc prejudicii morale părinților, copiilor și apropiaților săi. Solicitarea domnului Vlad Filat este să nu fie folosit numele său în realizarea anumitor scopuri”, subliniază avocatul.
Sursa citată a mai adăugat Vlad Filat și apărarea sa au toată capacitatea de a se apăra și comunica despre problemele cu care se confruntă. „Înțelegem că sunt oameni sinceri care vor să ajute, doar că toți trebuie să înțeleagă și să conștientizeze că singurul ajutor pentru domnul Vlad Filat este o justiție funcțională, în cadrul căreia dumnealui să-și facă dreptate. Credem că același lucru îl așteaptă și toți cetățenii R. Moldova”, a conchis Munteanu.
De menționat că Vlad Filat a fost condamnat în 2016 la 9 ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă. Actualmente, fostul premier este judecat în al doilea dosar - spălare de bani în proporții deosebit de mari. Acesta pledează nevinovat în ambele dosare, iar CEDO urmează să se expună în privința primului proces de judecată.
20.05.2024
15:14
3821
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
02.08.2021
09:59
4258
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3573
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
13.05.2021
09:59
3006
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
17.09.2020
10:43
2773
Controversata CIRCULARĂ aprobată de CEC, contestată la Curtea de Apel Chișinău: „Aceasta este neconstituțională și ABUZIVĂ. Solicităm instanței anularea ei”
11.09.2020
11:21
2367
Filat susține că a revenit în POLITICĂ pentru a readuce PLDM-ul în Parlament și în procesul decizional al R. Moldova: „Orice om are dreptul la încă o șansă. În cazul meu, eu nu aș vedea care este bariera morală pe care trebuie s-o depășesc”
02.09.2020
10:19
6601
Igor Dodon și Renato Usatîi, COORDONAȚI de Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRILE lui Vlad Filat despre rolul actualului președinte: „Nu o să uit niciodată nici comportamentul lui”
20.08.2020
15:20
3494
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4852
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
26.05.2020
13:00
7893
Un nou MESAJ de la Vlad Filat: „Luați de valul LUPTELOR interne, R. Moldova riscă să se sectizeze, să fie absolut decuplată de reașezările care au loc în jurul nostru. Un stat unde țâfna și rânza înlocuiesc mintea”
21.03.2026
04:32
181
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
286
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
396
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
414
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
472
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
457
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
500
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
469
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
446
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
440
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
563
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
555
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
463
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
566
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
640
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
648
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
677
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
643
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
683
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
806
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
819
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
780
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
804
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
850
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
754
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














