VIDEO // Veaceslav Platon se LĂUDA că ar fi dorit RUINAREA R. Moldova, dar ar fi fost blocat: „Băncile urmau să fie închise, bancomatele – blocate…”. Ce DEZVĂLUIRI a mai făcut
5369
Veaceslav Platon, supranumit raiderul nr. 1 în CSI, ar recunoaște, potrivit unei înregistrări audio, că dorea să ducă la faliment R. Moldova și să devieze cursul european prin furtul miliardului din sistemul bancar, dar a fost blocat de intervenția autorităților de la Chișinău.
Potrivit unei investigații realizată de Proiectul Zeppelin, prin furtul miliardului Platon urmărea o lovitură de stat inteligentă, cu scopul de a schimba puterea în R. Moldova și de a aduce la guvernare forțe antieuropene. Totuși, planurile sale au fost dejucate de Guvern prin oamenii legii.
Înregistrarea audio, conform sursei citate, a fost expediată de un avocat al lui Veaceslav Platon și de fapt „reprezintă în esenţă un autodenunţ”. Cei de la Zeppelin spun că înregistrarea este autentică, fără interferenţe de montaj, iar vocea aparţine lui Platon.
Astfel, Veaceslav Platon ar recunoaște în această înregistrare „că a atacat sistemul bancar din R. Moldova” și a declarat că putea să facă în așa mod ca bancomatele să nu mai poată fi accesate, ca băncile să se oprească din activitate, ca cetățenii să nu mai poată primi bani de peste hotare. Totuși, acesta spune că acest plan nu s-a realizat doar din cauza intermediarilor incompetenți.
În înregistrare Platon i-ar spune avocatului său despre faptele săvârșite, dar și despre consecințele acestora pentru R. Moldova. Acesta se pare că este conştient de scopul urmărit prin atacurile sistemului financiar-bancar moldovenesc, în calitate de element al „Laundromatului Rusesc”. Prin închiderea băncilor acesta și-ar fi dorit paralizarea bugetară, socio-economică şi politică a întregii republicii. Achitarea pensiilor şi a altor plăţi sociale, dar şi achitarea salariilor bugetarilor urmau să fie blocate, mai arată sursa citată.
Și conturile întreprinderilor private urmau să nu mai fie deservite de băncile moldoveneşti, astfel fiind stopată orice operaţiune economică, de achitare a salariilor angajaţilor din sectorul privat. Urma să fie paralizată şi orice tranzacţie economică externă, respectiv importurile de mărfuri de larg consum. În consecinţă - devalorizare de câteva ori a valutei naţionale în doar câteva săptămâni, inflaţie simetrică de sute de procente şi dispariţia produselor alimentare de primă necesitate de pe rafturile magazinelor, mai spun cei de la Zeppelin.
Continuarea AICI.
24.02.2025
14:43
2391
Fugarul Platon este așteptat cu martorii săi în fața instanței de judecată: „Având intenția de a sustrage mijloace financiare de la BEM, Platon a săvârșit infracțiunea de escrocherie și infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari”
12.02.2024
10:47
2493
Încercările sculelor Rusiei de a certa Chișinăul și Kievul „nu costă nici cât un ou clocit”. Podoleak, despre pretinsa filare a diplomaților ucraineni la Chișinău: „O tentativă JALNICĂ a Kremlinului de a ciocni cele două țări”
05.06.2023
10:59
5393
Mai mulți actuali și foști politicieni din R. Moldova, care vor să atragă R. Moldova în RĂZBOI, ar putea ajunge în lista de SANCȚIUNI a UE, alături de Plahotniuc, Șor, Tauber sau Cavcaliuc. Maia Sandu EXPLICĂ de ce Platon nu e în listă
02.06.2023
16:50
3438
Controversatul Veaceslav Platon se implică în POLITICĂ, după ce a fost inclus în lista de SANCȚIUNI de Canada. Fugarul aduce învinuiri premierului Trudeau, dar și președintei Sandu
22.09.2022
15:48
8404
Procurorul general suspendat ar fi primit de la controversatul Veaceslav Platon peste 60 de MILIOANE de lei. Dosarul în care e cercetat PENAL Alexandr Stoianoglo a ajuns pe masa judecătorilor
19.07.2022
19:20
4791
VIDEO // Andrei Năstase, pe aceeași lungime de undă cu Dodon, Chicu sau Platon: Atac fără precedent la adresa Maiei Sandu, ACUZÂND guvernarea că ar fi ÎNSCENAT alarmele cu BOMBĂ: „Ei sunt o greșeală ISTORICĂ”
23.05.2022
15:52
9712
Judecător trimis pe banca ACUZAȚILOR, după ce emis o încheiere favorabilă controversatului Veaceslav Platon
23.05.2022
11:41
3652
Ministrul Justiției, UIMIT de felul în care Stoianoglo se agață cu disperare de funcția de procuror GENERAL, după ce a „colaborat” cu Platon: „Este probabil un caz unic în lume când o persoană investigată acordă sfaturi juridice Procuraturii”
14.04.2022
17:46
3983
Alexandr Stoianoglo, încă 30 de zile sub control judiciar. Procurorul Furtună prezintă noi DETALII despre mersul anchetei în privința procurorului general suspendat: „Au fost examinate peste 5 000 de documente și înscrisuri de ciornă”
17.01.2022
10:23
7233
Adevărul CRUNT despre FUGARII moldoveni, care se ascund acum la Londra: „Marea Britanie a fost dintotdeauna un refugiu perfect pentru ESCROCI”. Ambasadorul englez, MUȘTRULUI pentru „comentariul siropos” adresat consoartei lui Platon
08.04.2026
19:51
52
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
54
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
276
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
314
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
338
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
293
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
349
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
375
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
361
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
470
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
329
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
338
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
320
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
370
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
388
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
439
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
371
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
441
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
387
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
398
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
434
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
395
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
915
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
455
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
508
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














