Noi DOVEZI privind FAVORIZAREA lui Veaceslav Platon de către fosta conducere a Procuraturii. Controversatul om de afaceri s-a ales cu un dosar penal pentru EVAZIUNE fiscală
9008
Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, care se ascunde de justiția moldovenească la Londra, este cercetat penal într-un nou dosar penal. Fosta conducerea a Procuraturii ar fi știut că Platon s-ar fi eschivat, în calitate de persoană fizică, să plătească impozite în valoare de peste 7 000 000 de lei în perioada 2012 - 2015, dar nu a întreprins nimic.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a inițiat o cauză penală în temeiul bănuielilor rezonabile de săvârșire a evaziunii fiscale de către Veaceslav Platon, în calitate de persoană fizică. Suma impozitului, care conform Serviciului Fiscal de Stat (SFS) nu a fost achitat de către persoana respectivă, cifrează peste 7 000 000 de lei și se referă la perioada fiscală a anilor 2012 - 2015.
Procesul penal a fost inițiat în baza raportului de autosesizare întocmit încă în luna septembrie 2021 de către acuzatorul de stat care anterior, în cadrul rejudecării cauzei penale în ordine de revizuire în privința numitului, a renunțat la acuzarea adusă acestuia.
„Din motive neclare, conducerea anterioară a Procuraturii nu a dispus examinarea raportului procurorului așa cum o dictează prevederile imperative ale Codului de procedură penală, ci a optat pentru transmiterea actului de sesizare a procurorului ca o simplă informație către organele de investigații”, se arată într-un comunicat al PCCOCS.
Ulterior, după schimbarea conducerii Procuraturii, în cadrul verificării circumstanțelor de renunțare la învinuire, au fost verificate și alte acțiuni care ar fi suspecte în sensul favorizării lui Veaceslav Platon în acest proces penal.
„Prin urmare, la 27 decembrie 2021, după examinarea actelor de constatare, inclusiv opinia emisă de SFS, procurorii PCCOCS au dispus pornirea urmăririi penale în baza articolului 244/1 din Codul penal (evaziunea fiscală de către persoane fizice care nu practică activitate de întreprinzător)”, subliniază sursa citată.
În context, Procuratura anunță că acțiunile persoanelor responsabile din cadrul PCCOCS, care au admis încălcări, vor fi verificate.
Amintim că procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo este cercetat penal, în baza unui denunț depus de președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, pentru abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase făcute în fața organelor competente. Procurorului general suspendat i se impută promovarea unui amendament la legislație în anul 2011 care a facilitat „Laundromatul”, dar și firmele deținute de soția acestuia în Ucraina și care ar avea legătură cu Veaceslav Platon.
De asemenea, Stoianoglo este anchetat pentru decizia de a renunța la învinuirile aduse lui Platon în dosarul care vizează jaful bancar și pentru plata unor indemnizații lui Nicolae Chitoroagă, fostul șef de la PCCOCS, după eliberarea acestuia din funcție.
Alexandr Stoianoglo pledează nevinovat.
28.02.2025
15:13
24.02.2025
14:43
21.02.2025
11:30
17.02.2025
11:28
03.02.2025
14:14
31.01.2025
15:15
13.01.2025
14:27
10.01.2025
12:52
26.12.2024
15:57
29.10.2024
16:59
02.08.2026
00:06
01.08.2026
23:05
01.08.2026
23:03
01.08.2026
20:17
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
14:29
01.08.2026
14:28
01.08.2026
14:27
01.08.2026
14:18
01.08.2026
14:17
01.08.2026
14:16
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:09
01.08.2026
14:04
01.08.2026
13:37
01.08.2026
13:06
Săptămână fierbinte în Republica Moldova, cu maxime până la 36°C (2–8 august 2026)
Explozie într-o cafenea din Moscova: trei morți și 15 răniți, autoritățile investighează cauza deflagrației
Explozie la o cafenea din Moscova: trei morți și zeci de răniți, autoritățile ruse deschid anchetă
Peter Magyar taie consumul marilor companii pentru a salva sistemul energetic al Ungariei din criza provocată de oprirea centralei Paks

















