Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
3138
În prezent, în România sunt înregistrați 61.934 de medici cu aviz de liberă practică, înscriși în Colegiul Medicilor din România, la care se adaugă peste 22.000 de medici rezidenți aflați în proces de formare în toate specialitățile. Aceste cifre reflectă potențialul actual al sistemului medical românesc, arată un comunicat al Colegiului Medicilor din România.
„Însă, dincolo de aceste date, trebuie să privim în profunzime realitatea: nu doar numărul medicilor contează, ci și modul în care aceștia sunt distribuiți și integrați în sistem”, precizează CMR.
Raportat la populația României, se observă în continuare dezechilibre semnificative între mediul urban și cel rural, dar și între marile centre universitare și zonele mai puțin dezvoltate. Există comunități în care accesul la servicii medicale rămâne limitat. Cauzele sunt diverse: deficit de medici în anumite specialități în anumite regiuni, lipsa unor condiții atractive de lucru, dificultăți în atragerea și menținerea medicilor pe termen lung.
Aceste realități arată că provocarea sistemului de sănătate nu mai este doar formarea medicilor. Ea vizează și utilizarea inteligentă și echitabilă a resursei umane, dezvoltarea și, mai ales, implementarea unor politici coerente privind resursa umană în sănătate. La acest capitol, Colegiul Medicilor din România își reafirmă angajamentul de a participa ca partener de dialog.
„De Ziua Mondială a Sănătății, Colegiul Medicilor din România reafirmă mesajul: România Medicală Contează. Contează fiecare medic, indiferent unde își desfășoară activitatea. Contează fiecare specialitate, inclusiv cele orientate spre prevenție și organizarea sistemului. Și contează fiecare decizie care contribuie la construirea unui sistem mai echilibrat și mai eficient. Este nevoie de politici coerente, de mecanisme de atragere și retenție a medicilor în zonele deficitare, de condiții de lucru adecvate și de un cadru care să susțină dezvoltarea profesională pe termen lung. De asemenea, trebuie să încurajăm o abordare orientată spre prevenție și sănătate publică, pentru că viitorul medicinei nu înseamnă doar tratarea bolilor, ci și evitarea lor. România are medici, dar mai are nevoie de resursă umană. România Medicală are competență. România Medicală are potențial. Medicii României trebuie susținuți și valorificați”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România.
Din totalul de 61.934 de medici cu aviz de liberă practică, înscriși în Colegiul Medicilor din România, distribuția lor pe județe la acest moment este prezentată într-un tabel, care evidențiază diferențele între teritorii și subliniază încă o dată necesitatea unor măsuri pentru echilibrarea repartiției medicilor.
Colegiul Medicilor din România rămâne un partener activ în susținerea și dezvoltarea medicilor care activează în sistemul medical romanesc și reafirmă, de Ziua Mondială a Sănătății, rolul esențial al medicului în societate, promovând mesajul „Respect pentru Medici. Respect pentru Pacienți”.
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















