Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
1621
Elevii din Școlile de Arte vor susține examenele de absolvire după reguli noi, începând cu anul curent de studii. Ministerul Educației și Cercetării a introdus un sistem standardizat de evaluare, conceput să reducă subiectivitatea și să reflecte mai fidel competențele artistice reale ale elevilor.
Noul model a fost prezentat în cadrul unei sesiuni live de către Marcelina Baleca, șefa Direcției generale politici în învățământul general a Ministerului Educației și Cercetării, care subliniază că schimbările sunt centrate pe elev și vin în sprijinul cadrelor didactice: „Ne dorim ca fiecare elev să fie evaluat în funcție de ceea ce știe și poate să facă în mod real, iar rezultatele să reflecte corect nivelul competențelor sale artistice. În același timp, sprijinim cadrele didactice prin asigurarea unui suport metodologic unitar, inclusiv prin elaborarea testelor standardizate de către Comisia Națională instituită de Ministerul Educației și Cercetării, contribuind astfel la reducerea poverii birocratice”.
Potrivit noilor reglementări, examenul de absolvire va avea două componente. Prima este o probă scrisă, bazată pe teste standardizate la nivel național. A doua este o probă practică, în care elevii își vor demonstra abilitățile, în funcție de profilul urmat – muzical, arte plastice, artă teatrală sau coregrafică. În acest fel, sistemul combină evaluarea teoretică cu performanța artistică propriu-zisă.
Subiectele pentru proba scrisă vor fi elaborate de o Comisie Națională, instituită anual de minister până la data de 20 februarie și formată din cadre universitare și profesori de specialitate. Această comisie va elabora testele, baremele de evaluare și criteriile de notare, care vor fi transmise Ministerului Educației și Cercetării cel târziu la 1 aprilie.
La nivelul fiecărei instituții, examenele vor fi organizate de comisii de evaluare constituite din conducerea școlii și cadre didactice de specialitate. Aceste comisii vor avea sarcina de a asigura desfășurarea probelor în condiții unitare și transparente, astfel încât toți elevii să fie tratați corect și în mod egal.
Evaluarea va ține cont de specificul fiecărui profil artistic. La muzică, elevii vor susține probe la interpretare, teoria muzicii și istorie muzicală. La arte plastice vor fi evaluate discipline precum desen, pictură, compoziție sau sculptură. Pentru profilul teatral sunt prevăzute probe la arta actorului și mișcarea scenică, iar pentru coregrafie – diferite tipuri de dans și istoria dansului.
Examenul va fi organizat etapizat, de la planificare și elaborarea subiectelor până la analiza rezultatelor și, dacă este cazul, revizuirea lor, pentru a garanta obiectivitatea. Durata probelor va fi stabilită de comisiile de evaluare, în funcție de specificul fiecărui profil. Subiectele vor fi multiplicate în numărul necesar pentru candidați, cu respectarea strictă a confidențialității.
La examen sunt admiși doar elevii care au finalizat integral programul de studii. Cei care promovează vor primi Certificatul de competență artistică, însoțit de un supliment descriptiv al competențelor dobândite. În caz de nepromovare sau absență motivată, examenul poate fi susținut într-o sesiune suplimentară, organizată în termen de cel mult 30 de zile.
Examenele vor avea loc la finalul anului de studii, dar nu mai târziu de 31 mai. Noua metodologie va fi aplicată în regim pilot în perioada 1 ianuarie - 14 august 2026, urmând ca, în funcție de rezultate și feedback din partea școlilor de arte și a cadrelor didactice, sa fie ajustată și ulterior extinsă la nivel național.
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
















