Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
1256
8 aprilie 2026, Chișinău - Conferința Vitivinicolă „Anul vitivinicol 2025: date, decizii și performanță” a reunit reprezentanții sectorului pentru a trece în revistă principalele evoluții, indicatorii anului vitivinicol 2025 și prioritățile strategice de dezvoltare ale ramurii.
Prezentă la eveniment, ministra Ludmila Catlabuga a subliniat că necesitățile sectorului vitivinicol se află constant în atenția ministerului, în special în ceea ce privește investițiile, modernizarea și introducerea noilor tehnologii, esențiale pentru dezvoltarea în continuare a domeniului.
„Anul acesta marchează un moment special. Se împlinesc 10 ani de la prima ediție a conferinței, iar Ziua Națională a Vinului ajunge la cea de-a 25-a ediție. Aceste cifre nu vorbesc doar despre longevitate, ci despre un drum construit prin muncă, perseverență și efort comun din partea întregului sector și a autorităților. În toți acești ani, sectorul a investit în calitate și în creșterea valorii produselor sale, iar acest lucru se vede inclusiv în evoluția exporturilor. Dacă privim datele în timp, observăm o creștere nu doar a prețului mediu, ci și a valorii adăugate, iar acest lucru contează tot mai mult pentru economia Republicii Moldova”, a menționat ministra.
Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), Ștefan Iamandi, a declarat că industria vitivinicolă a trecut prin numeroase încercări în ultimele două decenii. A fost vorba de embargo, crize, secetă, dar și de presiuni economice. Cu toate acestea, sectorul vitivinicol rămâne unul strategic pentru Republica Moldova, datorită importanței sale economice și sociale.
„Indicatorii de export de vin se mențin cu 10% peste media ultimilor 5 ani și cu 23% peste media ultimilor 10 ani. Evoluția este încurajatoare, iar noi avem toate motivele să privim cu încredere spre anii următori. De ce are nevoie sectorul vitivinicol? Are nevoie de replantare, de modernizare și de investiții. Are nevoie de sustenabilitate, de piețe noi și de o promovare mai inteligentă, care să țină cont de tendințele actuale”, a subliniat Ștefan Iamandi.
În 2025, producția vitivinicolă a țării a ajuns în 70 de destinații, fiind comercializată de 127 de exportatori. Europa a rămas principala piață de desfacere, cumulând 60% din valoarea exporturilor, urmată de CSI, cu o pondere de 24%.
„Sectorul vitivinicol al Republicii Moldova este cu adevărat fascinant și divers. De fapt, la doar câteva săptămâni după ce am ajuns în țară, am avut ocazia să particip aici, la Chișinău, la Ziua Națională a Vinului și nu voi uita niciodată această experiență. Am descoperit nu doar tradiție și patrimoniu cultural, ci și soiuri locale de struguri”, a menționat ambasadoarea Delegației UE la Chișinău, Iwona Piórko.
Anul vitivinicol 2025 indică o creștere semnificativă a producției față de 2024. Cantitatea de struguri procesați a fost mai mare cu 45%. Producția de vin a înregistrat un avans de 31%. În același timp, chiar dacă exporturile au scăzut în volum, valoarea lor s-a menținut peste media ultimilor ani, ceea ce demonstrează orientarea spre produse cu valoare adăugată mai mare.
În 2025, cantitatea de struguri procesată a ajuns la 259 mii tone, cu 45% mai mult decât în 2024, când au fost procesate 179 mii tone. Totodată, volumul total de vin materie primă a crescut cu 53% și a ajuns la 17,9 mil. dal. Producția de vin a fost de circa 12,3 mil. dal, cu 31% mai mult decât în 2024, ceea ce înseamnă un plus de 2,9 mil. dal. Producția de vinuri spumante a ajuns la 2,2 mil. dal, în creștere cu 122%, iar volumul destinat distilării a fost de 5,6 mil. dal, cu 143% mai mult. Și vinurile IGP/DOP au înregistrat o creștere până la 0,9 mil. dal, adică cu 29%.
Exporturile totale ale producției vitivinicole au constituit 117 mil. litri, cu 18% mai puțin decât în 2024 și cu 4% sub media ultimilor 5 ani. În valoare, exporturile au însumat 212 mil. USD, în scădere cu 9% față de 2024, dar cu 10% peste media ultimilor 5 ani și cu 23% peste media ultimilor 10 ani, confirmând consolidarea poziției vinurilor moldovenești pe piețele externe.
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
08.08.2026
22:21
08.08.2026
21:15
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
08.08.2026
22:21
08.08.2026
21:15
08.08.2026
20:23
08.08.2026
19:35
08.08.2026
19:07
08.08.2026
17:33
08.08.2026
17:28
08.08.2026
17:22
08.08.2026
17:10
08.08.2026
16:36
08.08.2026
16:22
08.08.2026
15:41
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:50
Turcia cere un moratoriu Rusiei și Ucrainei pentru oprirea atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Tensiune la frontiera cu Spania: apeluri pe rețelele sociale pentru intrări masive de migranți în Ceuta și Melilla pe 15 august, Marocul își întărește securitatea
UE liniștește disputa Spania–Italia: controalele la frontierele Schengen ar putea fi ridicate în curând
Bulgaria acuză o dronă-momeală ucraineană că a explodat lângă granița cu România și convoacă ambasadorul Kievului, în timp ce Ucraina vorbește despre un incident neintenționat
















