VIDEO // PLDM a depus o nouă SESIZARE la CC. „Nu există PROBE de suspiciuni de corupție la adresa Guvernului Streleț”
1707
Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită să fie declarată neconstituțională Hotărârea Parlamentului din 29 octombrie prin care a fost demis Guvernul condus de Valeriu Streleț.
Deputatul liberal-democrat, Ștefan Creangă, susține că nu a fost adusă nicio probă care să demonstreze că există suspiciuni de corupție la adresa Guvernului Streleț.
„Ne dorim ca Înalta Curte să se exprime dacă poate fi demis un Guvern dacă nu există probe penale. Astfel de probe nu au fost prezentate în Parlament, atunci când a fost demis Guvernul”, a spus Creangă.
PLDM solicită CC să se expună asupra următoarelor aspecte:
- dacă poate fi demis guvernul prin moţiune de cenzură ce are ca temei pretinse suspiciuni de corupţie care nu au fost probate;
- dacă parlamentul poate adopta o moţiune de cenzură bazată pe suspiciuni de corupţie faţă de o persoană nominală, ce exercită funcţia de prim-ministru ori membru al guvernului, fără a deţine şi/sau fără a exista informaţii de la organele de urmărire penală privind o bănuială rezonabilă în acest sens.
Autorii sesizării invocă în context statuările dinHotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 22.04.2013, în cazul examinării unor speţe similare, şi anume:
„[…] 116. Având în vedere aceste aspecte, precum şi consecinţele devastatoare asupra reputaţiei şi imaginii publice, pe care le poate provoca atragerea la urmărire penală sau supunerea unor atacuri mediatice la comandă, Curtea avertizează asupra inadmisibilităţii utilizării ilegale a instituţiilor de drept şi de presă în scopuri politice. Din aceste considerente, Curtea îşi rezervă dreptul de a examina în ultimă instanţă şi cu mare atenţie toate actele date în competenţa sa prin articolul 135 din Constituţie, ce vizează înlăturarea din / numirea în funcţii publice a persoanelor suspectate de acte de corupţie […]”.
Esenţa sesizării deputaţilor liberal-democraţi vizează, în special, posibilitatea aparent legală şi instituirea „permanentizării” condiţiilor politico-juridice ca parlamentul să poată demite guvernul pentru pretinse şi neprobate suspiciuni de corupţie a prim-ministrului sau a membrilor guvernului, prin exprimarea votului de neîncredere de către legislativ, având ca element de bază o moţiune de cenzură.
Deputaţii mai invocă şi constatările Instanţei de contencios constituţional în Hotărârea Curţii din 22 aprilie 2015: „faptele descrise în Moţiunea de cenzură, aprobată prin Hotărâre a Parlamentului, sunt confirmate prin informaţii aflate în domeniul public şi scurse/publicate în mass-media, precum şi prin cele obţinute de la organele de urmărire penală.”
Astfel, suspiciunile de corupţie urmează a fi determinate de iniţierea a cel puţin unei proceduri de urmărire penală şi/sau judiciare la nivel naţional pentru a stabili existenţa unei intenţii, în special de corupţie.
Semnatarii sesizării consideră că este absolut necesar ca Înalta Curte să se pronunţe în detalii asupra celor menţionate mai sus, pentru a exclude crearea deliberată de către subiecţii politici a precedentelor de demitere a puterii executive, doar în baza unor pretinse suspiciuni de corupţie, neprobate de către instituţiile de drept.
Autorii solicită Curţii Constituţionale examinarea sesizării în regim de urgenţă.
06.03.2024
16:47
04.10.2023
11:14
04.10.2023
08:52
03.10.2023
17:07
03.10.2023
15:20
17.05.2023
10:44
16.05.2023
10:59
12.05.2023
12:10
12.04.2023
12:14
27.02.2023
18:52
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















