VIDEO // Nicu Popescu: „Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare familie, indiferent de limba vorbită sau preferințele GEOPOLITICE. Absolut fiecare cetățean al R. Moldova beneficiază de SPRIJINUL și ajutorul României”
2536
R. Moldova nu s-ar fi descurcat de una singură în acest an foarte complicat, dacă nu ar fi existat sprijinul fără precedent al României, a declarat în această seară ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă cu omologul său de la București, Bogdan Aurescu. Șeful diplomației de la Chișinău a afirmat cu tărie că absolut fiecare cetățean al R. Moldova, indiferent de limba vorbită, de preferințele politice și geopolitice, beneficiază direct de sprijinul generos al României.
„Este a 14-a întâlnire anul acesta, pe lângă zecile de apeluri telefonice și mesajele care ni le trimitem o dată la câteva zile, pentru a coordona acțiunile noastre pe întregul spectru de subiecte importante”, a menționat Nicu Popescu, cu referire la relația pe care o are cu Bogdan Aurescu.
Popescu a subliniat că anul 2022 a fost cel mai complicat pentru R. Moldova de la declararea independenței, iar acest lucru e din cauza războiului nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei.
„În același timp, 2022 a fost un an istoric pentru noi, deoarece am devenit stat candidat la UE. Împreună cu România am reușit să organizăm și prima ședință a legislativelor, să găzduim la Chișinău ședința comună a guvernelor noastre. Nu o să obosesc să spun că R. Moldova, în drumul spre aderare la UE, are doi ambasadori în fiecare capitală. Ambasadorii R. Moldova și cei ai României lucrează împreună pentru a promova interesele R. Moldova. În acest an am reușit să întărim comunitatea de limbă, istorie și cultură. Datorită acestor eforturi comune, relația cu România este cea mai apropiată și puternică din ultimele trei decenii. Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare familie din R. Moldova, indiferent de limba vorbită acasă sau preferințele politice sau geopolitice. Absolut fiecare cetățean beneficiază de sprijinul, ajutorul și de deschiderea României”, a punctat Nicu Popescu.
Șeful diplomației de la Chișinău a menționat că România finanțează proiecte care au un impact pozitiv direct asupra cetățenilor noștri.
„Lista acestor proiecte este foarte lungă. Aceste proiecte includ și bursele studențești, care deschid noi oportunități pentru tinerii noștri. Au fost pregătiți sute de mii de profesioniști, iar unii dintre aceștia sunt angajați plenar în domeniul public. Este vorba de granturi, suport bugetar direct, peste 1 100 de grădinițe reparate, peste 200 de microbuze școlare donate în beneficiul elevilor.
E vorba de asistența acordată - motorină pentru agricultori, vaccin în perioada pandemiei, ajutor umanitar pentru gestionarea crizei refugiaților, sprijin pentru modernizarea satelor și înfrățirea localităților, eliminarea tarifelor la roaming, susținerea culturii. Ultima reușită e înscrierea cămășii cu altiță în patrimoniul UNESCO. Mai e vorba de construcția gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, poduri care ne leagă și pe care planificăm să le construim în viitor. În domeniul energetic e vorba de acordarea curentului electric, gazelor naturale, stocarea gazelor în România. Am primit ajutor sub formă de păcură, combustibil, lemne de foc într-o perioadă în care toți cetățenii noștri văd clar că bombardamentele rusești asupra Ucrainei aduc întuneric și frig.
Am discutat cum războiul pornit de Rusia în Ucraina a provocat schimbări majore în R. Moldova, iar acest lucru a afectat și securitatea noastră. Astăzi am constat că suntem uniți în condamnarea acestui război. Suntem uniți în a păstra pacea, suntem uniți în protejarea cetățenilor noștri de efectele adverse ale războiului, suntem uniți în a duce republica noastră în UE. Apreciem rolul României, care alături de Germania și Franța, a fondat Platforma de sprijin pentru R. Moldova, în cadrul căreia partenerii noștri de dezvoltare din toată lumea ne-au oferit sprijin.
Acum 90 de ani, pe Prut erau 25 de poduri, iar acum - doar nouă. Lucrăm pentru deschiderea cât mai rapidă a podului de pontoane de la punctul de trecere Leova – Bumbăta. Am discutat despre avansarea construcției podului rutier Ungheni – Ungheni, a liniei electrice Bălți – Suceava și a liniei Vulcănești – Chișinău, care ne-ar permite să ancorăm R. Moldova mai bine în spațiul de infrastructură și spațiul energetic comun european.
Vreau să subliniez dedicația personală a ministrului Bogdan Aurescu pentru R. Moldova, pentru parcursul nostru european și pentru transformarea europeană a R. Moldova. Mulțumesc fiecărui cetățean al României pentru sprijinul oferit nouă pe calea reformelor, a consolidării rezilienței și pentru a consolida drumul nostru ireversibil de aderare la UE alături de România”, a conchis Nicu Popescu.
03.07.2025
11:09
1118
Un fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a aderat la PAS și se va regăsi pe lista candidaților la alegerile parlamentare: „Drumul e deschis. Europa ne așteaptă. Totul depinde de noi”
28.05.2025
10:55
50276
România, principala destinație turistică pentru cetățenii R. Moldova. O treime dintre adulți nu au părăsit niciodată republica noastră
06.02.2024
12:55
2212
Referendumul inițiat de Maia Sandu, SPRIJINIT de România. „Contăm pe acțiunea cetățenilor de ANCORARE definitivă a R. Moldova în spațiul european de valori”. Bucureștiul și Chișinăul au stabilit AGENDA comună pentru următoarea perioadă
12.10.2023
10:40
1883
R. Moldova așteaptă undă verde pentru începerea negocierilor de ADERARE la Uniunea Europeană. Nicu Popescu: „Suntem pe ultima sută de metri în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene”
07.09.2023
13:25
2092
Maia Sandu, la București: „România este cel mai important AVOCAT al R. Moldova în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea republicii noastre la UE”
26.07.2023
13:51
2323
Zaharova amenință Chișinăul, după ce vicepremierul Popescu a anunțat că diplomații ruși, care se ocupă cu acțiuni de DESABILIZARE a R. Moldova, vor fi trimiși acasă: „Este o decizie nejustificată și neprietenească, care nu va rămâne fără răspuns”
20.02.2023
09:25
1550
Nicu Popescu prezintă la Bruxelles PRIORITĂȚILE Guvernului Recean. Vicepremierul va aborda cu oficialii UE și amenințările la adresa securității R. Moldova
09.02.2023
12:58
5213
SEMNAT // „Oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Lucian Bode: „Modul de lucru și toate procedurile vor fi în oglindă ca între două țări membre ale UE”. Când intră în vigoare ACORDUL semnat între Chișinău și București
07.02.2023
10:13
1945
România are grijă de asigurarea SECURITĂȚII energetice a R. Moldova. Bucureștiul intenționează să importe GAZE din Egipt, inclusiv pentru R. Moldova
30.11.2022
11:19
2812
Aprecieri din OPOZIȚIE pentru ROMÂNIA, „salvatorul energetic” al R. Moldova: „Vedem și simțim gesturi mai mult decât frățești din partea României. Țara face acest lucru în detrimentul propriilor interese economice”
02.04.2026
21:12
193
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
254
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
278
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
256
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
340
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
388
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
369
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
433
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
422
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
413
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
420
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
401
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
406
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
483
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
594
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
504
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
658
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
489
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
02.04.2026
12:04
555
ChatGPT urcă la bordul mașinii tale prin CarPlay: cum schimbă iOS 26.4 felul în care vorbești cu mașina în mers
02.04.2026
11:43
643
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
02.04.2026
11:02
632
VIDEO // O nouă LOVITURĂ precisă efectuată de ucraineni. O rafinărie din Rusia aflată la 1.300 kilometri de granița cu Ucraina, în flăcări după un atac cu drone
02.04.2026
10:41
544
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
02.04.2026
09:34
575
Cabinete-model de limba română, deschise în școlile din UTA Găgăuzia cu sprijinul Ministerului Educației
02.04.2026
08:14
584
Horoscopul zilei 02.04.2026
01.04.2026
22:44
696
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.49
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














