Cum ajută instrumentul TEACH educatoarele din Geamăna să răspundă nevoilor fiecărui copil
255
Educatoarele de la grădinița-creșă „Licurici” din satul Geamăna, raionul Anenii Noi, utilizează instrumentul TEACH pentru a observa și îmbunătăți modul în care organizează activitățile și interacționează cu cei mici. Scopul este ca fiecare copil să poată participa activ la procesul de învățare, iar activitățile să fie adaptate și pentru copiii cu cerințe educaționale speciale.
TEACH este un instrument destinat observării practicilor educaționale, dezvoltat de Banca Mondială și introdus în Republica Moldova prin proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP). Proiectul este implementat de Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale.
Instrumentul permite analizarea modului în care se desfășoară procesul educațional în grupele de copii cu vârsta între 3 și 6 ani. Accentul este pus pe calitatea practicilor educatorului și pe implicarea copiilor în activitățile de învățare. TEACH urmărește trei domenii esențiale: crearea unui mediu pozitiv și favorabil dezvoltării copilului, sprijinirea și ghidarea procesului de învățare, precum și dezvoltarea competențelor socio-emoționale.
Datele colectate în timpul observării oferă o imagine obiectivă asupra activităților educaționale. Acestea ajută la identificarea aspectelor care funcționează bine, dar și a celor care au nevoie de consolidare. Rezultatele pot sta la baza unor măsuri de sprijin și de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice și pot contribui, la nivel de sistem, la îmbunătățirea calității educației timpurii.
În instituția din Geamăna sunt înscriși 134 de copii, dintre care 11 au cerințe educaționale speciale (CES). Pentru copiii care au nevoie de sprijin suplimentar, educatoarele adaptează explicațiile, sarcinile și modul de lucru. Astfel, aceștia pot participa mai ușor la activități împreună cu ceilalți copii.
Corina Gavriluța, educatoare la „Licurici”, spune că formările au ajutat-o să acorde mai multă atenție emoțiilor și comportamentului copiilor atunci când pregătește și desfășoară activitățile.
„Programul TEACH m-a dezvoltat foarte mult, deoarece am aflat lucruri noi, interesante. Pe mine el mă ajută la activitățile pentru copii, îmi dezvoltă creativitatea, comunicarea și toate strategiile didactice învățate la această formare. Prin programul TEACH am învățat să monitorizez emoțiile și comportamentul copiilor, inclusiv ale copiilor cu cerințe educaționale speciale”, povestește Corina Gavriluța.
O altă educatoare, Irina Malairău, a participat la instruirile TEACH chiar la începutul carierei sale didactice. În primul an de activitate, după absolvirea facultății, aceasta căuta modalități de a comunica mai eficient cu cei mici și de a crea un climat în care fiecare copil să se simtă în siguranță și bine.
„Atunci când am făcut instruirile TEACH, eram în primul an ca tânăr specialist, deci mi-au fost tare utile. M-au ajutat să fiu mai atentă la comportamentul meu, la climatul pe care îl ofer eu copiilor în grupă, dacă mă înțeleg ei pe mine atunci când eu le explic ceva, sau nu mă înțeleg”, spune Irina.
Programul TEACH s-a dovedit util și pentru Diana Buzu, metodistă la grădinița din Geamăna: „Pentru mine TEACH este un program foarte important, deoarece mă ajută să transform activitățile de zi cu zi într-un mediu cald, bine organizat și util tuturor copiilor”.
Experiența instituției din Geamăna are loc în contextul extinderii programului în grădinițele din Republica Moldova. După ce, anul trecut, aproximativ 530 de cadre didactice au fost instruite, Ministerul Educației și Cercetării își propune ca, in acest an, formarea să ajungă la circa 2.200 de educatori. Pentru pregătirea acestei etape, aproape 60 de formatori din diferite regiuni ale țării au participat recent la un atelier de instruire.
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
15:58
29.09.2026
15:31
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:18
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
15:58
29.09.2026
15:50
29.09.2026
15:31
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:18
29.09.2026
14:42
29.09.2026
14:23
29.09.2026
14:12
29.09.2026
14:11
29.09.2026
14:07
29.09.2026
13:53
29.09.2026
13:44
29.09.2026
13:41
29.09.2026
13:41
29.09.2026
13:33
29.09.2026
13:23
29.09.2026
13:16
29.09.2026
13:09
29.09.2026
12:50
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
ULTIMA ORĂ // Nicușor Dan avertizează de la ONU asupra campaniei hibride și a presiunilor energetice ale Rusiei asupra R. Moldova: „Este a doua țară cea mai afectată de război, iar România rămâne un susținător ferm”


















