VIDEO // „R. Moldova, singurul stat din lume cu DOI MINIȘTRI de Externe”. Bogdan Aurescu a trecut în revistă REALIZĂRILE bilaterale din 2022, dar și PLANURILE pentru viitor: „Anul 2023 va fi DECISIV pentru R. Moldova”
2438
„La Chișinău mă simt ca acasă. Nu a fost un an ușor, dimpotrivă. A fost cel mai greu an din cariera noastră diplomatică. A fost un an plin de provocări, dar am trecut cu bine grație cooperării noastre intensificate, coordonării noastre continue. Am fost permanent în contact și nu doar noi. Și președinții, și prim-miniștri, miniștrii de resort”, a declarat în această seară la Chișinău ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, în cadrul unei conferințe comune cu omologul său din R. Moldova, Nicu Popescu.
Potrivit lui Bogdan Aurescu, toate întâlnirile bilaterale, indiferent de nivel, au avut o intensitate foarte bună.
„Dincolo de faptul că fiecare ambasador al României, acolo unde se află, este și ambasador al R. Moldova, pot spune că R. Moldova poate fi singurul stat din lume care are și doi miniștri de Externe în același timp. Nu există reuniune, întâlnire sau contact diplomatic pe care să-l am fără să nu menționez R. Moldova și necesitatea apărării intereselor cetățenilor R. Moldova. Am avut astăzi discuții foarte bune și cu doamna președintă Maia Sandu, cu doamna prim-ministră Natalia Gavrilița și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Am discutat despre dosarele și proiecte de cooperare pe care le avem împreună. Am discutat astăzi în profunzime despre cum să contracarăm cât mai bine impactul negativ al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care din păcate se răsfrânge și asupra R. Moldova”, a menționat șeful diplomației române.
În opinia lui Bogdan Aurescu, Chișinăul resimte consecințele indirecte ale războiului. Este vorba de provocări legate de reducerea nejustificată a volumului de gaze livrat R. Moldova de către „Gazprom”/Federația Rusă. De asemenea, bombardamentele din Ucraina a afectat importul de energie electrică a R. Moldova din această țară.
„Și atunci România a intervenit prompt. România a luat măsuri imediate, pentru a crea cadrul necesar pentru acordarea de sprijin solid, având în vedere parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a R. Moldova, dar și având în vedere comunitatea de limbă, de cultură și de istorie. România va fi permanent alături de R. Moldova atunci când va fi nevoie. Vom găsi soluțiile necesare pentru a face față tuturor provocărilor cu care se confruntă în acest moment sau în viitor R. Moldova. Acesta e rostul vizitei mele la Chișinău. Am vrut să închid anul diplomatic cu această vizită la Chișinău și pentru a mai spune o dată că România este alături mereu de R. Moldova și de cetățenii săi”, a subliniat sursa citată.
În continuare, șeful diplomației române a trecut în revistă cele mai imprtante proiecte implementate în R. Moldova: „Am continuat cu sprijinul bugetar pentru R. Moldova, prin transferul a 10 milioane de euro din asistența noastră pentru dezvoltare. Vom sprijini organizarea de către R. Moldova a celei de-a patra conferințe ministeriale a Platformei de sprijin pentru R. Moldova, așa cum vom sprijini și organizarea reuniunii Comunității Politice Europene, pe care R. Moldova o va găzdui anul viitor. Asigurarea securității energetice necesită măsuri nu doar imediate, dar necesită și o extindere pe termen mediu și lung a rețelelor de interconectare. Am discutat despre importanța finalizării la timp a liniei de interconectare Isaccea-Vulcănești-Chișinău. Am discutat despre importanța conectării prin linia Suceava-Bălți, am discutat și despre alte linii de interconectare Iași - Strășeni, Smârdan – Vulcănești și altele pe care le avem în plan și cu privire la care trebuie să lucrăm în perioada următoare.
Ne vom mobiliza la nivel internațional ca R. Moldova să beneficieze de mai mult sprijin. Platforma de sprijin pentru R. Moldova este poate cel mai important proiect pe care l-am creat în acest an împreună cu colegii din Germania și Franța. Am avut trei reuniuni cu rezultate foarte bune din punct de vedere financiar și din punct de vedere al mobilizării atenției comunității internaționale față de necesitățile R. Moldova.
Am discutat despre implementarea Acordului privind asistența financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro. Deja au fost omologate proiecte în valoare de peste 25 de milioane de euro. E vorba de proiecte cu impact concret în ceea ce privește programul „Satul european”, pentru a asigura accesul mai ușor la servicii de apă și canalizare pentru aproape 100 de mii de cetățeni ai R. Moldova. Este vorba de proiecte privind dotarea instituțiilor de învățământ cu laboratoare pentru studii de chimie, fizică și biologie. E vorba și de sute de microbuze școlare”.
Oficialul de la București a remarcat și creșterea cu 46 la sută a schimburilor comerciale între R. Moldova și România în anul curent.
„România este principalul partener comercial al R. Moldova, iar anul acesta vom avea o cifră-record de 3,5 miliarde de dolari de schimburi între statele noastre. Este o performanță deosebită, mai ales când e vorba de contextul economic foarte complicat atât după pandemie, cât și cel generat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Am discutat despre importanța creșterii investițiilor românești în R. Moldova și, de asemenea, despre importanța unui dialog substanțial cu investitorii români. Am discutat despre măsurile de fluidizare a trecerii frontierei, despre podurile de pe Prut pe care le avem în lucru”, a adăugat Aurescu.
În cadrul vizitei la Chișinău, Bogdan Aurescu a vorbit cu Maia Sandu, Igor Grosu, Natalia Gavrilița și Nicu Popescu despre avansarea parcursului european al R. Moldova.
„Anul 2023 va fi hotărâtor pentru avansarea parcursului european în direcția deschiderii negocierilor de aderare la UE. Iar această performanță a R. Moldova va fi extrem de importantă pentru punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei Europene din opinia din 17 iulie prin care s-a propus acordarea statutului de țară-candidată. Mă bucur că eforturile președintelui României, Klaus Iohannis, ale diplomației române au putut duce la obținerea acestui rezultat excepțional pentru R. Moldova – acordarea statutului de candidat la UE”, a conchis Bogdan Aurescu.
18.05.2026
15:08
126
AIPA alocă 31,75 milioane de lei pentru investiții postinvestiționale în agricultură și mediul rural
18.05.2026
14:22
197
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
335
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
342
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
337
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
330
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
514
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
412
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
469
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
958
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
18.05.2026
14:22
73
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
302
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
311
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
318
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
306
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
492
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
397
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
449
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
945
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
815
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
643
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
943
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
672
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
746
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
1178
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
847
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1758
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1582
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
1143
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
1043
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
1136
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1706
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
1026
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1741
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
1003
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.30
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














