Stiri

Ministrul ucrainean al Apărării își anulează vizitele în Germania și Norvegia din cauza intensificării atacurilor rusești

Actualitate 29.09.2026 17:14 Vizualizări268
Ministrul ucrainean al Apărării își anulează vizitele în Germania și Norvegia din cauza intensificării atacurilor rusești

Noul ministru ucrainean al Apărării, Evghenii Hmara, și-a anulat vizita la Berlin, programată pentru marți, din cauza „intensificării atacurilor rusești”, a declarat o sursă din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării.

Evghenii Hmara urma să se întâlnească cu omologul său german, Boris Pistorius, într-un moment în care Ucraina solicită urgent sprijin financiar și militar suplimentar din partea aliaților. Cererea vine pe fondul intensificării atacurilor rusești cu drone și rachete.

Ministrul ucrainean, numit în această vară, și-a anulat, de asemenea, vizita planificată în Norvegia. Ambele deplasări urmau să aibă loc în această săptămână.

„Evgheni Hmara şi-a amânat vizitele în Germania şi Norvegia, prevăzute săptămâna aceasta, din cauza situaţiei în Ucraina şi intensificării atacurilor ruseşti, care necesită o atenţie imediată şi accelerarea tuturor măsurilor de ripostă”, declară o sursă de la Ministerul Apărării.

„Discuţiile cu partenerii noştri vor avea loc sub alte forme, iar noi le suntem recunoscători pentru susţinerea lor”, a declarat această sursă.

Kievul, vizat de atacuri de mai multe saptamani, este lovit zi și noapte de rachete și drone rusești. Acestea au afectat locuințe, depozite și stații de alimentare cu carburant, iar în ultima perioadă au fost vizate și centre de date informatice, precum și operatori de telefonie.

Luni, Academia de Științe a fost lovită în timpul unui atac care s-a soldat cu cel puțin un mort și mai mulți răniți, au anunțat autoritățile.

Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.19 1 USD 17.76 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 29.09.2026
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri